Stire

Boc a anunţat continuarea lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara

11.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Aradul este beneficiarul direct al unei investiţii guvernamentale anunţată de premierul Emil Boc ca fiind o prioritate, în condiţiile necesităţii alocării economiilor bugetare spre sectorul de investiţii. Explicând necesitatea luării măsurilor de a scădea pensiile cu 15% şi salariile bugetarilor cu 25%, primul-ministru a argumentat că economiile rezultate “vor fi utilizate pentru reabilitarea unui număr limitat la 400 kilometri drumuri naţionale şi 500 kilometri drumuri judeţene, precum şi la continuarea unor lucrări de infrastructură, precum autostrada Transilvania, Bucureşti-Ploieşti şi Arad-Timişoara.” Din câte se pare, finanţarea lucrării de construire a autostrăzii Arad-Timişoara şi a centurii Aradului este asigurată. “Nu avem probleme, avansul este plătit şi exproprierile sunt în mare parte realizate. Mai sunt unele porţiuni, 10-15% din teren, parcele aflate în litigiu juridic sau cărora nu le-am putut identifica proprietarii. Oricum, lucrarea nu se opreşte”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru.  Mai mult, Ministerul a emis ieri autorizaţia de construcţie pentru primul tronson al centurii Aradului în regim de autostradă. „Practic, prin această decizie am intrat în linie dreaptă cu construcţia autostrăzii”, a conchis Eusebiu Pistru. 

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro