Stire

C?ştigătorul Daciei Duster şi-a ridicat premiul

12.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Fericitul câştigător al unei Dacii Duster, la Jocul Cheii, Mircea Morariu, din Pecica, şi-a ridicat premiul de la sediul dealerului Dacia Renault Verbiţă. Acesta a venit la Arad  însoţit de soţia sa Mihaela şi cele două fiice Crina şi Alina. Soţii Morariu au spus că nu au câştigat nimic niciodată şi că se bucură enorm de acest premiu oferit de Automobile Dacia, prin intermediul concesionarului Verbiţă.„În timp ce domnului Mircea îi erau predate actele maşinii, am stat puţin de vorbă cu doamna Mihaela Morariu, care ne-a declarat faptul că a fost sunată de către soţ, imediat după ce a constatat că a câştigat o maşină. Doamna a crezut că soţul face mişto. De-abia mai târziu, după ce fericitul câştigător a ajuns acasă cu procesul verbal în care era consemnat faptul că el este câştigător, soţia lui a realizat că de fapt nu este nici o glumă la mijloc. Ţinem pe această cale să-l felicităm încă o dată pe domnul Mircea şi să aducem la cunoştinţa celor interesaţi de achiziţionarea unui autoturism Dacia Duster faptul că preţul prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto pe 2010 porneşte de la 7.800 euro (TVA inclus) pentru posesorii a trei tichete valorice“, a spus Iulian Cazangiu, director de marketing în cadrul concesionarului Verbiţă.

Sursa: Observator.info

Autor: Anca Păscuțiu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro