Stire

Sală de conferinţe ultramodernă la Universitatea ?Aurel Vlaicu?

14.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Sala dispune de 381 de locuri, cu traducere simultană în două limbi şi înregistratre cu trei camere, în timp real.

Sala de conferinţe, din Corpul M al Universităţii uimeşte privitorii, atât prin mărimea şi eleganţa cu care a fost concepută, cât şi prin dotările ultramoderne. Inaugurarea acesteia s-a desfăşurat în prezenţa a sute de personalităţi - cadre didactice universitare şi preuniversitare, directori deconcentrate, consilieri locali - care şi-au exprimat uimirea faţă de impunătoarea construcţie. Panglica inaugurală a fost tăiată de către rectorul Univesrsităţii „Aurel Vlaicu” prof.univ. dr. Lizica Mihuţ şi primarul Falcă. „Ne-am adunat cu toţi decanii, prodecanii facultăţilor, întreaga conducere a Universităţii să vă spunem «bun venit» în instituţia noastră şi să vă prezentăm recenta noastră realizare -  această sală de conferinţe. «Aurel Vlaicu» este o universitate pentru Arad, pentru România” , a spus rectorul universităţii, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ.
 „Vreau să vă felicit pentru această sală, foarte modernă şi totodată unică în municipiul nostru, dar vreau să felicit şi managementul acestei universităţi.”, a spus primarul Falcă. Cu această ocazie, ca un prim pas în parteneriatul dintre universitate şi primărie, în sala de conferinţe a avut loc prezentarea oraşului nostru „Aradul - trecut, prezent, viitor.”

Traducere simultană în două limbi, sistem de proiectare pe trei căi diferite
Sala este dotată cu aparatură sofisticată. Deasupra fiecărei intrări sunt amplasate monitoare de informare, de unde se poate afla ce se întâmplă în sală sau ce subiect urmează să fie discutat. În interior, sunt amplasate 370 de scaune moderne şi foarte comode iar 11 scaune sunt pentru persoanele de la prezidiu. Conferinţele pot fi înregistrate în timp real, de trei camere, iar înregistrările pot fi primite de participanţi imediat după finalizarea conferinţei. Sistemul de proiectare este gândit pe trei căi diferite, iar sonorizarea este foarte bună, funcţionând 11 microfoane la prezidiu, două la pupitrul şi patru microfoane wireless. Sala este dotată şi cu o plasmă unde poate fi văzut tot ce se înregistrează în sală. Conform celor spuse de conducerea universităţii aici se vor putea desfăşura, atât conferinţe în interesul acesteia, cât şi a primăriei sau a instituţiilor deconcentrate în cazul unor evenimente importante.   


 

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro