Stire

Marius Lazăr doreşte impozitare diferenţiată: 15% pentru salariile sub medie, 25% pentru cele peste medie

17.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele  filialei PSD Arad, Marius Lazăr, a fost prezent sâmbătă dimineaţa la Conferinţa de alegeri a partenerilor de alianţă de la Partidul Conservator. În discursul susţinut în faţa conservatorilor, Lazăr a atins din nou problema măsurilor de austeriate anunţate de preşedintele Traian Băsescu. Liderul social-democraţilor arădeni le-a vorbit conservatorilor despre necesitatea unei noi „filosofii fiscale”, avansând ideea impozitării „cu 15% a salariilor sub salariul mediu şi cu 25% a salariilor peste medie”. De altfel, impozitarea progresivă este una dintre condiţiile pe care conducerea centrală a PSD le pune pentru intrarea la guvernare. „În cadrul Comitetului Executiv (de săptămâna trecută, n.r.) s-a luat în unanimitate decizia că PSD va reveni la guvernare numai după alegeri anticipate sau la termen, şi în baza unui program social-democrat autentic”, a spus liderul social-democraţilor arădeni cu o zi înainte de participarea sa la evenimentul conservatorilor. Pe lângă impozitarea diferenţiată, social-democraţii mai văd ca soluţii de ieşire din criză şi „menţinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu şi absorbţia de fonduri europene. Salut iniţiativa conducerii partidului de a plasa PSD într-o stângă autentică mai ales că după cum ştiţi, eu provin dintr-o formaţiune politică aflată mai la stânga (Partidul Socialist, n.r.)”, a spus Marius Lazăr atât vineri, cât şi sâmbătă. Conform liderului PSD Arad, orice partid de stânga trebuie să reprezinte categorii sociale precum: pensionarii, tinerii, şomerii, funcţionarii publici.  

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro