Proiecţia de pe imensa scenă din faţa Casei Poporului dispare într-o uriaşă explozie; după flăcări şi artificii, apare o locomotivă de trei tone. Show-ul AC/DC începe exploziv cu Rock' N' Roll Train, hit-ul ultimului album al legendarei trupe australiene. Pentru mulţi spectatori e un simbol: rock-and-roll train s-a pus în mişcare cu o zi înainte.
Caravana rock, de la vest la est...Sâmbătă seara, la Gara din Arad se simte o „cursă specială.” În piaţă, în sala de aşteptare, pe peroane se grupează fani ai rock-ului. Sunt de toate vârstele: de la adolescenţi la oameni trecuţi bine de 40 de ani. Blugi, tricouri negre, multe inscripţii cu AC/DC. Aproape că se salută din priviri, deşi cei mai mulţi nu se cunosc între ei. Un puştan nerăbdător a venit să-i vadă „pe ăia care pleacă la şapte seara”, aşa, să ia pulsul evenimentelor - el va lua trenul de la 4 dimineaţa.Trenul se pune în mişcare, dar n-are nimic din explozia AC/DC. Dar nu contează. Oamenii din colţul ăsta de ţară, pe lângă proverbiala răbdare, ştiu că un show rock la Bucureşti e o aventură de două-trei zile. Dacă roţile se învârt încet, berile curg repede. Dintr-un compartiment duhneşte a ţuică. „Vine şi taică-meu mâine, îţi dai seama?” ne spune un tip pe care, la 30 de ani, chestia asta îl surprinde, dar îi face plăcere. Ceferiştii au o privire încordată, or fi auzit la televizor că vine AC/DC în România şi s-or fi gândit ce ghinionul dracului au avut, să meargă noaptea cu rockerii pe tren?Dar generaţia asta, care a muşcat sălbatic din libertatea rock-ului în anii ‘90 s-a cizelat. Cei mai mulţi nu se fac mangă înainte de concert, nu se sparg geamuri, nu se face scandal, nimeni nu vomită pe culoare. Cum ar fi arătat trenul dacă australienii veneau în 1991-1992? Nu vreau să mă gândesc... Se pregăteşte atmosfera de show, dar moderat. Trenul e full, în fiecare gară fanii AC/DC aglomerează compartimentele. Mi-am spus că sunt uşor de recunoscut, dar apoi am constatat că nu neapărat: la concert s-au înghesuit şi au cântat şi copii, şi pensionari.Gara de Nord, puţin după 5 dimineaţa, e un peisaj pestriţ. Un ţigan la costum şi în şosete cerşeşte degeaba pe la tersa cu fani din toată ţara, opriţi la o cafea. Se simte pe peroane şi prin baruri atmosfera concertului: din toate trenurile se scrug încet, încet, valuri de rockeri. E impersionant să vezi familii întregi, părinţi şi copii adolescenţi deja, toţi echipaţi de concert. Normal: AC/ DC cântă de aproape 40 de ani, la cel mai înalt nivel... Mă întreb dacă generaţia mea o să meargă, peste ani, cu copiii la concert. Nu-mi vine în minte vreo formaţie care ar putea să ne adune... Taximetriştii şmenari din faţa Gării n-au niciun spor cu vrăjeala. După atâtea ore de amorţeală prin trenurile leneşe, oamenii se pun în mişcare pe jos. Ce e o plimbare de o oră, după 11 ore de mers cu trenul?   Mai sunt câteva ore...Bucureştiul, mai liniştit duminică, e tulburat de marele eveniment. Oamenii ştiu că va fi mare show: au văzut pe la televizor, s-au blocat câteva bulevarde, aşa că se uită cu curiozitate amestecată cu admiraţie la nebunii ăştia care se vor înghesui, vreo 50-60 000 după câte se aude, la concert. În centrul vechi al capitalei, pe lângă Lipscani, pe o stradă în construcţie au fost instalate câteva terase ale unor cluburi rock. Vremea e frumoasă şi curg valuri de bere; lumea e îngrijorată, acasă plouă şi e frig, poate vin norii spre seară... Nişte puştani cer barmanului Highway to Hell şi rockerii încep să cânte. Unul, mai umblat pe la concerte vociferează că nu se face aşa ceva, nu se pune AC/DC în ziua concertului, dar ce mai contează? Parcul Izvor, de lângă Casa Poporului (rebranduită Palatul Parlamentului), seamănă spre amiază cu Woodstock. La intrarea în Piaţa Constituţiei sunt baraje succesive, formate din jandarmi şi forţe de securitate. Se dă drumul şi oamenii se înghesuie teribil. Stăm prost cu răbdarea... Se face o percheziţie corporală care devine din ce în ce mai sumară, firma de securitate n-are suficiente femei, aşa că se controlează mai mult poşetele.Iată scena: imensă, cu pereţi şi turnuri de boxe, cu un culoar care pătrunde adânc în public. În România, e birocraţie şi la bere şi hot dog: trebuie să stai mai întâi la coadă la jetoane, apoi să le transformi în „combustibil”. Pe la 17, jumătate din spaţiul alocat concertului e deja plin. Se stă şi în picioare, şi pe jos. Unii îşi cumpără promoţionale, cam scumpe: 90 de lei un tricou, 50 de lei coarne roşii, cu leduri. Dar vânzarea merge foarte bine.Un grup de fani din Ucraina agită un steag. Sunt şi unguri, şi americani, dar pe noi tot arădenii ne interesează. Şi au fost, probabil, sute, venţi cu trenul, cu avionul, cu maşina. Printre ei şi Sergiu, probabil cel mai cunoscut fan AC/DC din Arad...Unii bombăne că Phil Anselmo (ex-Pantera), cu Down, cântă în deschidere la Iris. Nu-i nicio exagerare, americanii au dezamăgit, au plictisit. Nu e pur şi simplu soarta celor care cântă în deschidere. Iris a făcut un show bun: scurt, dar percutant şi foarte bine primit de public. Se zvoneşte că australienii au venit abia după-amiaza. Oare cât mai e de aşteptat? Nu mult, pentru că sunt super-profesionişti. În spatele muzicienilor e o industrie adevărată. Între timp imensul spaţiu dintre Casa Poporului şi scena plasată în capătul opus al pieţei se umple până la refuz. Unii au urcat pe terasa din faţa Parlamentului. Cei mai scunzi, veniţi să-şi ocupe loc din timp, se văd înghiţiţi de mulţime, nu văd mare lucru. „Să facă un concert şi pentru hobbiţi, să văd şi eu ceva”, zice unul cu năduf. Oamenii îşi fac cu greu loc spre toaletele ecologice. „E coadă imensă, aşa că am fost la tufişuri. Ghici ce? Şi acolo-i coadă!”, se plânge unul. Aproape de Parlament se dă doar bere fără alcool, şi un potop de înjurături se abate asupra politicienilor.    Spectacol magnificSe lasă seara. Show-ul aşteptat începe cu o proiecţie. În câteva minute, totul explodează: scena, sunetul, publicul. Rock’ N’ Roll Train e deja hit, apoi câteva piese noi, apoi Back in Black. Sunetul are o calitate incredibilă, dar spectacolul e departe să se rezume la muzică. Ecrane uriaşe transmit imagini de pe scenă şi din public. Românii simt muzica şi sunt parte a spectacolului, la nivelul oricărui public european. Mii de coarne roşii luminează noaptea.Spectacolul e perfect, lucrat în cele mai mici detalii. Deşi muzica AC/DC e o explozie de forţă şi libertate, nimic nu e lăsat la voia întâmplării: showul e identic cu cel din Donnington sau Sofia.Ritmul incredibil e dat de Malcolm Young (chitară), Cliff Williams (bass) şi Phil Rudd (tobe). Showul total e garantat de Brian Johnson (voce), care fuge kilometri în timpul concertului fără să-şi piardă suflul şi chitaristul în pantaloni trei sferturi, Angus Young. Angus a făcut de toate: solo-uri electrizante, striptease (până la boxerii inscripţionaţi AC/DC). La nelipsitul „moment Angus”, chitaristul a fost ridicat câţiva metri pe o platformă, în timp ce câteva tunuri au împrăştiat confetti. Angus a „dialogat” cu publicul, în maniera inconfundabilă.Publicul a cântat împreună cu australienii Dirty Deeds Done Dirt Cheap, Thunderstruck, The Jack, TNT, You Shook Me All Night Long. Un clopot uriaş a coborât din înaltul scenei, iar Brian Johnson şi-a luat elan şi, cu un salt de acrobat, a apucat funia pentru a da tonul Hell’s Bells. La Whole Lotta Rosie, pe scenă a apărut o păpuşă gonflabilă imensă, o femeie planturoasă care călărea locomotiva. La bis, nicio surpriză, e tradiţie: Highway to Hell şi, cu puternice salve de tun, For Those About to Rock (We Salute You).Un scurt foc de artificii a încheiat un spectacol magnific. Mulţimea îşi face încet loc spre ieşire, pe un covor de pahare de bere strivite. Se fac glume: „mai bine băgau obuze adevărate în tunurile alea, să dărâme Parlamentul şi să mai rezolvăm o problemă”. Iar şi iar aceeaşi glumă, e o obsesie. Ieşirea e însă paşnică, fără incidente. E aproape miezul nopţii. Mulţimea se scurge spre case, spre trenuri, spre baruri, spre hotel. Nu cred că au dormit curând, AC/ DC e o mare doză de adrenalină...
EpilogLuni la prânz Gara e încă plină de rockeri. Entuziasmul e umbrit de o veste care alunecă trist pe crawlul unui televizor: a murit Ronnie James Dio, mare star al rockului în deceniile trecute. Concertul ăsta a fost şi pentru el. La masa unui local, unei doamne în vârstă îi sună telefonul: tonul de apel, AC/DC. Nu mai e o surpriză. Trenul Intercity spre Arad face ocolul ţării, prin Sighişoara, Mediaş... Se bea bere. O manelistă îndesată nu înţelege nimic, coboară la Braşov. E trecut de miezul nopţii când ajungem la Arad. Cu câteva minute înainte, cineva pune din nou de pe telefonul mobil Rock’N’Roll Train. Normal, nu?

Sursa: Observator.info