Stire

ICIM Univ. Goldiş Arad: obiectiv ?ndeplinit după un sezon zbuciumat

20.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Echipa feminină de baschet a realizat performanţe notabile şi în sezonul recent încheiat, titlul de vicecampioană naţională şi prezenţa în „16-mile” FIBA EuroCup fiind o dovadă că ICIM-ul rămâne una dintre mândriile Aradului pe plan sportiv
ICIM-ul a avut parte de un sezon mult mai zbuciumat şi dificil decât se anticipa, însă până la urmă obiectivul, şi anume jucarea finalei campionatului naţional, a fost îndeplinit. Echipa arădeană a scos, ce-i drept după un parcurs presărat cu destule probleme, maximum din acest sezon, titlul de vicecampioană naţională dar şi calificarea în şaisprezecimile FIBA EuroCup însemnând practic o nouă performanţă pentru sportul arădean. Este clar că s-au făcut şi destule greşeli, în special în privinţa campaniei de achiziţii, fiind aduse jucătoare sub pretenţiile unui club cum este ICIM Univ. Goldiş Arad. Totul a culminat cu o gafă impardonabilă, şi anume renunţarea la Sheena Moore, una dintre cele mai bune straniere care a evoluat până acum la Arad şi care recent a devenit, cu Partizan Belgrad, campioană a Serbiei! Multe dintre aceste „performanţe” îi aparţin fostului antrenor, Ioannis Diamantakos, dar conducerea clubului a reacţionat la timp, dovadă aducerea în funcţia de antrenor a lui Stacey Nolan, un tehnician tânăr, entuziast şi apreciat la nivelul campionatului feminin. 
Se pun bazele strategiei pentru sezonul viitor: se anunţă multe schimbări la nivel de lotAmericanul a produs schimbări importante şi pozitive, într-un interval scurt de timp, la nivel de atitudine şi joc, dovadă şi câştigarea semifinalei cu LMK Sfântu Gheorghe, cu meci decisiv pe terenul celor de la Sepsi. MCM Târgovişte, cu un buget şi un lot mult peste cel al echipei arădene, s-a dovedit prea puternică în finală, dovadă şi scorul general de 3-0. Echipa arădeană a intrat de ieri în vacanţă iar conducerea clubului pune deja bazele strategiei pentru sezonul viitor, totul urmând să depindă de buget. Se anunţă schimbări importante la nivel de lot, plecări şi veniri de jucătoare, un cuvânt decisiv urmând să îl aibă Stacey Nolan, care foarte probabil va antrena ICIM-ul şi în sezonul viitor.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro