Stire

Ciprian Luca ?l face nebun pe Băsescu şi se ?ntreabă dacă "toate aceste decizii nu sunt luate cumva sub aburii lui Bachus"

28.05.2010 ⋅ 0 comentarii

Deputatul PSD de Arad, Ciprian Luca, a lansat un nou atac virulent îndreptat spre preşedintele Traian Băsescu. Punctul de pornire al atacului l-a reprezentat afirmaţia preşedintelui din cadrul întâlnirii de marţi cu parlamentarii PDL privind „probabilitatea” de a se fi aflat „sub influenţa alcoolului atunci când vorbeam de pensia minimă garantată de 500 de lei”. Conform lui Luca,  “Traian Băsescu suferă de multe însă cinismul de care dă dovadă când vorbeşte despre oamenii simpli e fără limite. Poate ar fi bine să i se facă un consult amănunţit, diagnosticul fiind cu siguranţă unul care justifică  atitudinea preşedintelui vizavi de ţară:  nu este în deplinătatea facultăţilor mintale”, mai susţine deputatul arădean. Faptul că preşedintele ar fi glumit atunci când a rostit această afirmaţie este la fel de condamnabil pentru deputatul Ciprian Luca, deoarece “demonstrează „seriozitatea” cu care tratează Traian Băsescu problemele cu adevărat importante ale oamenilor de rând. Aşa se explică şi uşurinţa cu care a dispus măsurile de austeritate pe care Guvernul şi le asumă cuminte, ca un slujitor umil. Uşurinţa cu care taie din pensiile şi aşa mizere pe care le primesc vârstnicii după zeci de ani de muncă sau uşurinţa cu care reduce indemnizaţiile pentru creşterea copilului. Nu pot să nu mă întreb dacă toate aceste decizii sunt luate cumva  fie tot sub aburii lui Bachus, fie sub norii grei ai lipsei de coerenţă în gândire”, a conchis social-democratul Ciprian Luca.

Sursa: Observator.info

Autor: Obs ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro