Stire

Supăraţi că agenţiile de pariuri au fost ?nchise

09.06.2010 ⋅ 0 comentarii

În cursul zilei de ieri, toate agenţiile şi casele de pariuri au fost închise, în semn de protest faţă de faptul că de acum se vor impozita şi câştigurile sub 600 de lei cu 25%, ceea ce nu înseamnă decât o scădere a numărului de clienţi. Astfel, mai mulţi arădeni s-au adunat în faţa caselor de pariuri şi au fost chiar supăraţi pentru că acestea au fost închise în semn de protest faţă de mărirea cotei de impozitare a câştigurilor. Cei mai mulţi sperau ca acest protest să nu fie decât unul de scurtă durată, dar uşile închise ale unor agenţii le-au dat peste cap planurile de câştig. Mulţi dintre ei chiar au aşteptat ca cineva să vină şi să deschidă agenţiile, dar în zadar au stat minute în şir, protestul e protest. „Nu sunt de acord cu impozitarea câştigurilor, consider că este o ilegalitate, iar faptul că agenţiile au fost închise în semn de protest mi se pare corect” a precizat T.B., un parior arădean. Deşi niciun parior nu este încântat de ideea ca şi câştigurile mai mici să fie impozitate, cei mai mulţi dintre ei au fost nemulţumiţi de forma extremă de protest a agenţiilor.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.V.) Foto: Nelu Scripciuc ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro