Stire

Profesorii arădeni au decis să ?ncheie anul şcolar şi să participe la Bacalaureat

09.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Mult mediatizata grevă din învăţământ s-a terminat, profesorii optând totuşi pentru încheierea situaţiei şcolare şi pentru participarea la probele scrise ale Examenului de Bacalaureat. 
Încă din prima zi a grevei - 31 mai - participarea profesorilor arădeni s-a cifrat sub pragul de 50%. Treptat acesta a scăzut la 29%, iar în această săptămână, deşi se anunţa că unele şcoli vor intra chiar de ieri în grevă acest lucru nu s-a mai întâmplat. „Niciun profesor din judeţ nu mai este în grevă, iar anul şcolar se va încheia cu bine, conform metodologiei prevăzute de Ministerul Educaţiei”, spune Mirela Aldescu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.După mai multe consfătuiri profesorii au decis să renunţe în totalitate la greva generală şi să înceapă să treacă notele elevilor în catalog  pentru a putea încheia situaţia şcolară. De asemenea aceştia se vor prezenta şi la examenul de Bacalaureat, probele scrise, şi vor încerca să recupereze materia pierdută cu elevii. Recuperarea pentru zilele de 31 şi 1 iunie se va hotărî la nivel de şcoală pentru că timpul rămas pâna la vacanţă s-ar putea să nu mai permită acest lucru. „Într-adevăr s-a decis renunţarea la greva generală, dar vom continua să ne manifestăm nemulţumirile prin alte forme de protest. Astfel, joi ne vom alătura - nu ştim încă numărul participanţilor - pensionarilor la mitingul organizat de aceştia în Piaţa „Avram Iancu”, iar pentru joi şi vineri am cerut aprobare pentru pichetarea birourilor parlamentare. Nu am primit aprobarea, dar sper să primim răspunsul pe parcursul zilei de mâine (n.r. azi)”, ne spune Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ, filiala Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro