Stire

Primarul Falcă, curios de cine a participat la mitingul de săptăm?na trecută şi de salariile liderilor de sindicat?

10.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Dinspre cercul sindicaliştilor arădeni a începtut de ieri dimineaţa să circule un zvon despre aşa-zisa curiozitate a primarului Gheorghe Falcă privind identitatea unora din sindicaliştii care au participat la mitingul de săptămâna trecută. Niciunul dintre liderii de sindicat nu a dorit să ofere declaraţii pe această temă, dar cert este că o astfel de informaţie a ajuns şi la preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, cel care a comentat-o într-o conferinţă de presă. Din ce am aflat noi reiese că marţi dimineaţa, la ora 10, a avut loc la Primărie o şedinţă cu toţi şefii instituţiilor subordonate Primăriei, condusă de primarul Gheorghe Falcă. Sursele noastre ne-au spus că anumiţi şefi de instituţie au fost întrebaţi despre cunoştinţele lor privind subordonaţii care au participat la acţiunea sindicală. Din câte se pare, în cauză ar fi fost directorii celor două CET-uri. Şefilor de instituţii le-ar fi fost cerute fişele fiscale ale angajaţilor participanţi la miting, în ideea că aceştia nu sunt bugetari şi că ar avea salarii destul de bune. Sursele noastre susţin că intenţia ar fi ca salariile celor care au participat la miting să fie făcute publice. Directorul CET Hidrocarburi, Alexandru Marconescu, ne-a spus că nu i-au fost cerute astfel de date. „Mie nu mi s-a cerut aşa ceva, poate altora. Eu nu am stat atât de mult”, ne-a spus Marconescu. Director CET Lignit, Pavel Moisă, nu a putut fi contactat. Cel puţin liderul de sindicat din cadrul CET Hidrocarburi a participat la miting, acesta fiind şi liderul judeţean al Cartel Alfa.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro