Stire

Consumator de (nervi şi) energie nemulţumit de o factură clarificată de nenumărate ori ?n faţa sa!

14.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Am avut nefericita ocazie să întâlnim şi oameni din această categorie, suciţi, încăpăţânaţi şi răi de-a dreptul. O pensionară pe nume Igna Maria din Arad este extrem de neumulţumită şi din ce în ce mai revoltată de atitudinea „hoţească” a lucrătorilor de la Enel Energie Arad. Plângerea către redacţie s-a consumat în urmă cu câteva luni dar prezenţa femeii a atins nivelul terorii nu numai asupra instituţiei dar şi asupra noastră.  
...kilowaţii vieţiiConsumatorul de energie electrică client al „Enel Energie Arad” - Igna Maria ne spune că nu recunoaşte valabilitatea unei facturi de curent din luna septembrie (2009) pentru care trebuia să plătească 56 kw socotiţi greşit în plus dar neconsumaţi. „De ce să plătesc dacă nu i-am consumat?” - este întrebarea obsedantă a femeii care se ţine de tine ca scaiul de oaie. Am întrebat-o dacă a fost la Enel şi a sesizat problema. „Da - spune femeia - dar nu sunt de acord cum au calculat cei de acolo. Eu nu am consumat cei 56 de kw şi nu-i plătesc. Ştiu ce am citit acasă şi aşa am şi trecut pe carnet. În plus se fac tot felul de şmecherii cu plata pentru tv şi radio. Eu n-am radio şi atunci de ce trebuie să-l plătesc?! Amestecă treburile în aşa fel încât nu mai ştii ce plăteşti şi cât! Eu nu sunt lămurită de ce trebuie să plătesc cu 56 kw mai mult! Nimeni nu mă lămureşte numai mă poartă de la un ghişeu la altul şi mă minţesc cum vreau! Dar eu nu-i achit!”  Etc. etc.De la Enel ni se răspunde că verificările de pe calculator au fost corecte şi plata facturii de asemenea este în ordine dar nimeni nu se poate înţelege cu persoana respectivă din cauza obtuzităţii (deja) suspecte. Am comunicat acest lucru pensionarei, dar degeaba, voia mai mult: să mergem acolo şi să ne certăm, să luăm la întrebări întreg Enel dacă se poate şi să-i rezolvăm factura! Ba poate - numai ca să scăpăm cu bine de gura de basm a bătrânei - să o şi plătim, mult mai importantă fiind liniştea noastră decât prezenţa zilnică şi silnică pe capul nostru! Ei bine, aşa ceva nu se poate. Există un regulament şi un calcul pe care nu-l facem noi ci instituţia respectivă. Consumatorul care nu este mulţumit se poate adresa mai departe Protecţiei Consumatorului, instanţei. Până la urmă am comunicat pesionarei că-i va veni răspunsul acasă, în scris, din partea Enel. Nici aşa nu a fost bine. Igna Maria şi-a făcut un scop de a parcurge zilnic două direcţii: Enel şi ziar (şi ce dacă afară cad oameni pe stradă din cauza căldurii?! Pe ea nu pare să o afecteze decât calculul celor 56 de kw!) Ambele instituţii, Enel şi ziarul sunt neserioase şi nu vor să o ajute. Orice explicaţie adusă argumentat nu ajută la nimic. Am fost puşi într-o situaţie extrem de difilă...
… iegzâstă o iesplicaţie!Discutăm cu directorul ENEL Energie Arad  Rodica Secianschi şi Corina Ivan ing. Şef UTC Arad. „ Din păcate avem câţiva clienţi cu probleme de percepţie şi judecată aşa cum este şi acest consumator pe nume Igna Maria. A fost deservită de-a lungul acestor luni de mai mulţi utilizatori care i-au arătat pe calculator cum s-a făcut calculul kilowaţilor consumaţi dar nu am avut cu cine să ne înţelegem. Femeia a venit aproape zilnic, uneori chiar şi de două ori pe zi şi am stat de vorbă de fiecare dată, răbdători. Nu a dat dovadă de înţelegere, ne-a jignit şi a strigat pe-aici. Pur şi simplu a devenit o teroare. Noi nu o mai primim. Se poate adresa Protecţiei Consumatorului, instanţei. Calculul tehnic al kilowaţilor se face electronic deci nu există posibilitatea unor erori. Am şi scris în cazul dânsei că este un client dificil cu care nu te poţi înţelege. Am chemat paza pentru a o conduce pe doamnă afară”. Ceea ce se poate face pentru acest consumator de energie şi nervi - este că se va trimite un lucrător de la Enel la domiciliul acesteia şi se va face o reverificare emiţându-se apoi o factură de regularizare.
Răspuns ENEL„Urmare a solicitării dumneavoastră, privind sesizarea doamnei Igna Maria, vă comunicăm următoarele:Doamna Igna Maria (...) a comunicat periodic indexul contorului de energie electrică, iar citirile de regularizare s-au efectuat în lunile iunie şi decembrie 2009, respectiv iunie 2010. Aceste citiri de regularizare se efectuează anual, la un interval de 6 luni, la toţi clienţii Enel Energie, în vederea corelării situaţiei din teren cu cea existentă în sistemul informatic al societăţii. Având în vedere faptul că doamna Igna a reclamat citirea de regularizare, inclusiv la sediul societăţii Enel Energie, a fost dispusă realizarea unei citiri de verificare a celei iniţiale. Întrucât această citire a confirmat corectitudinea citirii iniţiale de regularizare, a fost facturat întregul consum realizat.In prezent, doamna Igna Maria mai are de achitat suma de 48,01 lei din factura emisă în data de 11.01.2010 şi 58,03 lei din factura emisă la data de 11.05.2010”.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro