Stire

Azi aflăm soarta lui minus 25% şi minus 15% - moţiunea de cenzură este dezbătută şi votată ?n Parlament

15.06.2010 ⋅ 0 comentarii

A venit ziua în care vom afla dacă vor fi cu adevărat aplicate reducerile anunţate ale pensiilor şi salariilor din domeniul bugetar. Meciul se mută pe arena principală, adică în Palatul Parlamentului, acolo unde senatorii şi deputaţii îşi vor exprima opţiunea faţă de căderea sau menţinerea în funcţie a Guvernului. Conform siteului Camerei Deputaţilor, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură reprezintă primul moment al şedinţei comune de plen. Astfel, s-ar putea ca spre prânz să avem deja rezultatul votului. În privinţa rezultatului votului de mâine, atât puterea cât şi opoziţia manifestă optimism. Alături de şansele pe care le acordă fiecare lider politic pentru adoptarea sau respingerea moţiunii de cenzură, ies în evidenţă declaraţiile liderilor principalelor partide privind impunerea disciplinei de vot. PDL, PSD şi PNL au anunţat că parlamentarii care nu vor vota conform liniei partidului (împotrivă în cazul PDL, „pro” în cazul PSD şi PNL), vor fi excluşi din partid. Mai mult, se pare că toate partidele şi-au mai luat o măsură de precauţie în acest sens, hotărând ca votul să se facă „la vedere”. Adică, parlamentarii vor arăta opiniei publice dacă introduc bila albă în urna albă şi bila neagră în urna neagră (vot „pentru”) sau invers (vot „împotrivă”).  În privinţa celor 11 parlamentari arădeni, lucrurile sunt deja clare. Observator Arădean a vorbit cu fiecare în parte şi toţi au spus că se vor conforma deciziei luate în cadrul partidului. Astfel, este aproape sigură că moţiunea de cenzură va primi doar trei voturi „pentru” de la Arad, din partea social-democraţilor Avram Crăciun şi Ciprian Luca, respectiv din partea liberalului Mihăiţă Calimente. Cei şapte parlamentari PDL ( Traian Igaş, Ovidiu Marian, Lucian Riviş-Tipei, Claudia Boghicevici, Adrian Niţu, Marius Göndör, Iustin Cionca) împreună cu deputatul UDMR (Petru Farago), au anunţat că vor vota împotriva căderii Guvernului Boc. Perioada de după votul asupra moţiunii de cenzură va fi la fel de interesantă din punct de vedere politic. Numeroşi comentatori sau chiar lideri ai PDL vorbesc deja despre o iminentă remaniere a Guvernului condus de Emil Boc.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro