Stire

Peşti morţi pe lacul din Tauţ

15.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Veste proastă de la Tauţ - lacul de aproximativ 180 de hectare (32 milioane metri cubi de apă) s-a trezit ieri dimineaţă cu peşti morţi plutind deasupra apei. Nu mulţi - dar fenomenul poate căpăta proporţii şi problema e că nu interesează pe nimeni. De fapt – raportat la politica dezastruoasă de mediu – nici nu e de mirare. Contactat, primarul comunei Tauţ, Gheorghe Pleş comentează astfel chestiunea: „lacul nu se află în administrarea noastră deşi noi suntem aceia care îl curăţăm de fiecare dată de gunoaie, scoici şi toate mizeriile care se adună. Nu poţi fi insensibil în faţa naturii chiar dacă luciul de apă se află sub altă administrare. Începând de luna trecută, lacul (aparţinând de Apele Române) a fost cedat pentru o perioadă de trei ani celor de la AJVPS Arad şi un SRL din Bihor, „Camararo” cu sediul în comuna Sânmartin. Şi eu am aflat azi dimineaţă (n. red. ieri) de peştii găsiţi morţi pe lac. Am trimis poliţia şi un băiat de la mediu să vadă care este problema. Deocamdată nu se ştie nimic.” Edilul comunei spune că şi în anii trecuţi s-au mai confruntat cu astfel de probleme. „Probabil că debitul mare de apă a contribuit la scăderea oxigenului, nu ştiu exact. Au murit doar peşti din specia „caras” - nemaiputându-şi depune icrele. Am anunţat toţi factorii de decizie, în primul rând administratorii, AJVPS şi Camararo – Bihor, apoi poliţia, Protecţia mediului, Prefectura, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Vom vedea ce se va face în continuare. Deşi nu este lacul nostru nu putem sta indiferenţi.”  În luciul de apă de la Tauţ trăiesc mai multe specii de peşti, caras, crap, cleană, ştiucă, scobar. Una dintre clauzele contractului de  închiriere conţine şi indicaţii privind obligativitatea administratorilor lacului de a-l curăţa, igieniza şi întreţine. Firesc că bătălia pentru obţinerea închirierii a fost mare; nu e de colo să ai vreo 4000 de pescari înscrişi, iar taxa anuală de permis este de 500 lei la care se adaugă şi taxa pentru cei care vin aici la pescuit. Un simplu calcul arată că – anual – se adună bani frumoşi care ar trebui folosiţi pentru igienizare şi modernizare. Inutil când vezi în ce hal se „întreţine” lacul!

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro