Stire

Palatul Cenad, viitor sediu pentru mai multe instituţii din subordinea Primăriei

16.06.2010 ⋅ 0 comentarii

De câteva luni, spaţiile de parterul Palatului Cenad sunt în reorganizare. Sediul PDL se renovează (conform informaţiilor noastre), Asociaţia Judeţeană de Fotbal va fi mutată la stadionul Francisc Neumann, Direcţia de Asistenţă Socială va fi mutată, Casa de Căsătorii a fost deja mutată în clădirea Palatului Cultural. Toate aceste „mişcări” au alimentat o serie de zvonuri despre soarta acestei clădiri de patrimoniu din Arad, a cărei parter a fost gazda mai multor instituţii, în timp ce la etaj sunt mai multe locuinţe particulare. Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici, Palatul Cenad nu este subiectul unui proces de retrocedare a proprietăţii, totul fiind o reorganizare în vederea  înfiinţării unor noi servicii din subordinea Primăriei. „Nu există niciun fel de litigiu referitor la acel imobil.  Spaţiile vor fi folosite în continuare pentru că există nişte servicii care se vor descentraliza şi vor intra în subordinea Primăriei Municipiului Arad”, a spus Corina Drăghici. De exemplu, în Palatul Cenad va fi amenajat noul sediu al Poliţiei Comunitare („Poliţiei Locale”), dar şi un serviciu care se va ocupa de „instituţiile sanitare descentralizate”. În afara acestor informaţii oficiale, circulă anumite zvonuri care spun că Primăria intenţionează să mute în Palatul Cenad serviciile de relaţii cu publicul, cum sunt cele regăsite acum la Camera 5.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro