Stire

Păreri ?mpărţite despre cei şase ani de mandat ai lui Gheorghe Falcă

16.06.2010 ⋅ 0 comentarii

În aceste zile se împlinesc şase ani de mandat Falcă, şase ani în care Aradul a trecut prin mai multe schimbări, şase ani în care arădenii au fost de acord sau nu cu schimbările făcute. Cei 20 de arădeni care ne-au spus părerea lor despre cei şase ani de mandat ai edilul Aradului, deşi sunt uşor nemulţumiţi de unele aspecte, i-au găsit lui Gheorghe Falcă şi puncte bune, unii menţionând că dacă nu ar fi fost bun, nu ar fi prins cel de-al doilea mandat. Nemulţumirea majoră a arădenilor este legată de starea de disconfort creată de mutarea staţiilor de tramvai şi de faptul că acestea nu sunt prevăzute cu un adăpost sau bănci. Apoi urmează taxele şi impozitele, o serie de investiţii precum patinoarul sau pasajul peste Mureş care nu-şi găsesc în ochii multor arădeni o justificare, iar cei mai mulţi dintre ei sunt îngroziţi de perspectiva iernii următoare. „Dacă vrea să mai prindă un mandat, să reducă taxele şi impozitele” a ţinut să menţioneze un arădean. Cetăţenii au spus că atunci când se gândesc să evalueze un primar, prima dată se uită la străzi, investiţii, şcoli şi parcuri, unde se pare că cel care deţine mandatul de şase ani are de câştigat. 
Costică Chinzerschi: „Consider că în proporţie de 60% a făcut bine, iar 40% a făcut rău. Aradul e mai frumos decât altădată, s-au reabilitat străzi, ceea ce contează foarte mult pentru arădeni. La categoria de „rău” se încadrează faptul că unele drepturi ale omului nu sunt respectate, iar primarul nu ţine cu pensionarii, ne cam tachinează”. Anton Hegheduş: „La categoria de lucruri rău făcute aş aminti în primul rând staţiile de tramvai: vi se pare normal că nu sunt acoperite? Apoi nu e corect că nu ne putem aduna în faţa Primăriei... în ’89 am ieşit în stradă să ne câştigăm drepturile. Plus că astăzi facem ceva, iar mâine stricăm”. Alexandrina Lenardt: „A făcut bine tot ceea ce a făcut. Mie personal îmi place de el şi consider că e un om cumsecade şi pentru asta îl apreciez. Are el şi bube ... ar putea fi alţii şi mai buni, dar e bine. De votat nu mai votez pe nimeni, nici măcar pe el, pentru că nu e corect ce se întâmplă... dintr-o pensie de 600 de lei e greu de trăit, iar soţul a rămas fără o mână în urma unui accident de muncă şi nu are niciun drept în ţara asta”. Rozalia Szanto: „A critica e cel mai uşor lucru, dar să fii în locul lui mi se pare cel mai greu. Dacă ar veni Vlad Ţepeş, nu ar fi de ajuns pentru România...în toate pădurile Europei nu ar fi destule ţepe... Nu prea sunt oportunităţi pentru tineri. Gheorghe Falcă a făcut destule lucruri pentru Arad, dar ce mă nemulţumeşte este lipsa pistelor pentru biciclişti. Unde sunt pistele... că dacă el zice că da, îl invit la o plimbare”. Ioan Necula: „Nu toate lucrurile care sunt bune sunt datorită lui şi nu toate lucrurile rele sunt din cauza lui. E o problemă cu schimbarea staţiilor de tramvai, dar nu cred că e bine să-i punem toate în cârcă, dar e vorba de funcţionarea lor şi de risipa de bani. A făcut în cei 6 ani străzile, a sistematizat circulaţia, chiar dacă unele mai lasă de dorit, are şi el o parte bună de contribuţie”. Traian Roşculeţ: „Nu sunt un fan al lui Falcă. Eu stau pe o stradă în buricul târgului... în jur s-a asfaltat, pe strada mea nu... atunci când plouă se face o baltă mare şi atunci stau şi mă întreb ce rost a avut pavajul din faţa Primăriei, patinoarul care e mai mult nefolosit, pasajul peste Mureş, când eu nici nu ajung acolo. Văd prea multe lucruri care trebuie făcute şi finalizate”. Andreea Hettman: „Din punctul meu de vedere a făcut multe... de exemplu cartierul în care locuiesc a fost frumos amenajat, au fost făcute în tot oraşul renovări ale unor clădiri. Ce ar trebui să mai facă? Locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi care sunt dornici să muncească”. Aurelia Moise: „A făcut bine, începând cu repararea drumurilor. Plus că lângă Liceul Pedagogic e o sală de sport unde am înţeles că dumnealui a avut un rol mare. Mie îmi place ce a făcut, de cum arată Aradul, chiar dacă de exemplu doi ani am suportat reabilitările pe Calea Aurel Vlaicu, acum e frumos. Plus că îmi place de el că l-am văzut la biserică, iar fetiţa lui merge la o grădiniţă creştină... E bine că are grijă şi de partea duhovnicească”. Mihai Oprea: „Părerea mea e că a făcut mult mai mult decât toţi ceilalţi primari la un loc, chiar dacă are şi părţi rele. E bine că s-au refăcut liniile de tramvai, s-a reabilitat centrul oraşului, iar un lucru mare e că se reabilitează Centrul Vechi. Ce aş vrea eu să mai facă în următorii doi ani de mandat este să amplaseze Monumentul Marii Uniri la Podgoria în locul clădirii cu un singur etaj, care e ceva depozit de mobilă cred, şi  care strică aspectul zonei. Pe lac nu e un loc potrivit”.  Ioan Brata: „Mai trebuie să îl mai suportăm încă doi ani până să-l măturăm pe acest impostor. A venit cu o valiză şi pleacă cu două milioane de euro”. Ştefan Ladislau: „A făcut şi bune şi rele, dar consider că cel mai important lucru în acest moment ar fi să menţină ce este şi să nu strice mai mult.” Florica Rotaru: „Din categoria ce a făcut rău pentru Arad aş enumera desfiinţarea stadioanelor şi construirea în locul lor a supermarketurilor. Apoi a dat Ştrandul peste cap, la bulibăşit... Mergem cu cartelă ca în lagăr, trebuie să trecem prin garduri ... ştrandul era mândria Aradului! Şi nici nu prea s-au creat locuri de muncă, dar măcar e bine că s-au făcut unele străzi, oraşul arată, în general, îngrijit. Ce i-aş mai reproşa este faptul că nu are grijă de pensionari, iar în cartiere nu sunt parcuri şi bănci”. Maria Ionaş: „Eu consider că a făcut multe lucruri bune, Chiar văd schimbarea. Tot ce sper este să şi termine ce a început. Repet, personal chiar cred că s-a făcut ceva pentru Arad, faţă de alte mandate ale altor primari”. Andrei Gheorghe: „Mie îmi pare bine că a făcut destule lucruri bune, dar din păcate unele lucrări nu sunt încă finalizate, dar ideile sunt bune. Eu m-am născut aici, am crescut aici şi se vede o schimbare, ceea ce e bine şi sperăm să mergem şi mai bine”. Elisabeta Szellek: „A făcut şi lucruri bune, dar şi lucruri neserioase. Deocamdată, în zona Pieţei Sârbeşti se fac lucrări, numai că nu prea se munceşte ori îi prind eu pe muncitori în pauză... Plus că în multe locuri a început o echipă şi a terminat o alta. Cel mai bun lucru pe care l-a făcut e modernizarea centrului, dar din păcate nu putem trece cu vederea că s-au distrus multe fabrici şi au dispărut zeci de locuri de muncă”. Alexandru Gherdan: „Are părţi şi foarte bune, dar şi părţi slăbuţe, e puţin încăpăţânat, dar îi place să muncească, ca o albinuţă. Ce nu-mi place e că a umplut clădirea Teatrului (exterior) cu becuri, ca la casele de toleranţă, plus becurile de iluminat stradal de pe trotuar...numai se consumă”. Helmut Czibula: „Gheorghe Falcă a făcut pentru Arad mai mult decât toţi cei de dinaintea lui, chiar dacă nu e arădean, a ştiut cum să îşi managerieze echipa ca lucrurile să meargă bine. Nu sunt un adept al democraţiei, dar sunt un adept a lui Falcă pentru că a făcut multe lucruri bune pentru acest oraş”. Ovidiu Buda: „După părerea mea ar trebui să scoată taxele de autorizaţie pentru funcţionare şi orarul de funcţionare. 30 de milioane pentru un restaurant e un pic cam mult. E normal să plăteşti o taxă la deschiderea firmei, dar anual trebuie să plăteşti pentru o ştampiluţă, pentru nimic. Plus că pentru a primi acea ştampilă trebuie să mai aduci o grămadă de alte acte, ceea ce nu cred că e tocmai firesc”.Mioara Stroia: „A făcut şi lucruri bune, precum casele pentru bătrâni şi parcurile pentru copii. Ce ar trebui să facă pentru a fi totul bine, ar fi copertine şi bănci în staţiile de tramvai”. Ilin Duşan: „A făcut aproximativ bine, la minusuri adăugându-se faptul că pentru învăţământ nu face nimic, apoi putem spune că staţiile de tramvai sunt anapoda puse. Eu ştiu că toţi greşim sau suntem supuşi greşeli, dar consider că ar trebui să facă mai multe pentru învăţământ”.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro