Stire

Declaraţiile de avere din administraţia locală vor fi ascunse de ochii arădenilor!

16.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Primarul, viceprimarii, consilierii municipali şi angajaţii primăriei Arad nu îşi vor mai face publice declaraţiile de avere! Nu vom mai putea afla aşadar care sunt fluctuaţiile averilor funcţionarilor publici şi ale aleşilor noştri, de la un an la altul. Ca în fiecare an până acum, în 15 iunie trebuia ca aceste declaraţii să fie publicate pe site-ul instituţiei, însă purtătorul de cuvânt al primăriei ne-a anunţat că acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că nu mai există o lege care să prevadă aşa ceva, cu excepţia legii bunului simţ, bineînţeles. Declaraţiile vor fi trimise la ANI (Agenţia Naţională de Integritate), acolo unde vor şi rămâne. Vechea lege a fost declarată neconstituţională, iar cea nouă nu a fost încă promulgată. Nu vom şti aşadar câte apartamente şi-au mai cumpărat primarul Gheorghe Falcă şi soţia sa, ce valoare au bijuteriile pe care şi le-a cumpărat Geanina Pistru, ori câte case mai are Levente Bognar. Nici averile şefilor din primărie nu vor mai fi subiect de discuţie. Nu că ne-ar fi făcut plăcere să aflăm toate astea, dar măcar eram în cunoştinţă de cauză. Ne este interzis accesul la astfel de informaţii despre cei care administrează bani publici, banii noştri!

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro