Stire

Au ?nceput ?nscrierile la licee şi ?n Arad

23.06.2010 ⋅ 0 comentarii

De luni au început şi în judeţul nostru înscrierile la liceu. În judeţul Arad  nu au existat niciun fel de probleme, introducerea datelor şi opţiunilor elevilor decurgând normal: „Fiecare elev a completat la şcoala de provenienţă o fişă galbenă de opţiuni. Completarea fişei s-a făcut obligatoriu în prezenţa unui părinte, iar aici, la Centrul zonal de înscriere, vin directorii, diriginţii sau alt profesor desemnat de către şcoală, cu opţiunile elevilor. Fiecare şcoală a fost programată pentru una din zilele de luni, marţi sau miercuri, unde 6 operatori introduc datele comunicate de reprezentantul şcolii. Nici în anii precedenţi şi nici până în acest moment nu au existat probleme şi sper să rămână aşa” ne-a spus prof. Smaranda Căpăţână, director Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad, unde de la introducerea acestui sistem se face înscrierea opţiunilor elevilor din municipiul Arad şi a celor de la şcolile arondate municipiului, adică opţiunile a peste 1.900 de absolvenţi, în acest an şcolar. „Cei şase operatori fac parte dintr-o comisie desemnată de Inspectoratul Şcolar General Arad şi sunt atât profesori din şcoala noastră, cât şi profesori din alte şcoli, care au abilităţi de operare pe calculator şi care s-au mai ocupat şi în anii precedenţi de acest lucru şi au experienţă”, a mai spus prof. Smaranda Căpăţână. Astfel, fiecare operator va introduce opţiunile şi datele a peste 300 de elevi în cele trei zile până la terminarea perioadei de înscriere, dar la Arad lucrurile merg repede, nefiind îmbulzeală sau alte probleme aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe unde părinţii şi elevii au aşteptat pe holurile centrelor de înscriere, iar conform calendarului de înscriere, elevii îşi pot depune fişele cu opţiuni până pe 24 iunie. Prima repartizare computerizată va avea loc în data de 2 iulie 2010, iar în 12 iulie va fi o a doua sesiune de repartizare pentru cei care au rămas nerepartizaţi. Deocamdată, nu se cunosc liceele pentru care au optat cei mai mulţi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a, însă dintre cei 3.633 de elevi ai judeţului Arad care au terminat clasa a VIII-a, nimeni nu are media 10. Cea mai mare medie înregistrată la nivelul judeţului nostru este de 9,96, iar cea mai mică, de 3,96.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro