Stire

Primăria: legalitatea dispoziţiei de interzicere a manifestărilor publice ?n Piaţa Revoluţiei a fost deja verificată de instanţă, la cererea Prefecturii

25.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Sindicatele arădene, împreună cu anumite organizaţii civice, au adresat Primăriei Municipiului Arad, la începutul acestei luni, un „Apel la democraţie”. Prin intermediul acelui apel, semnatarii cereau revocarea dispoziţiei cu numărul 2475, privind interzicerea organizării manifestărilor publice în anumite locuri din oraş, cum ar fi platoul din faţa Palatului Administrativ. Reamintim că sindicatele au dorit să organizeze un miting în acea locaţie, însă acţiunea nu a fost aprobată, după ce în prealabil a fost obţinut acordul verbal din partea reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei. Săptămâna aceasta, semnatarii „Apelului la democraţie” au primit răspunsul din partea Primăriei. Argument: „exerciţiul dreptului la întrunire poate face obiectul unor restricţii în vederea apărării ordinii, moralei sau drepturilor şi libertăţilor altora”În răspunsul primit de semnatarii apelului se aduc mai multe argumente „pro” dispoziţia 2475 din mai 2008. Astfel, aflăm că dispoziţia a fost emisă conform art. 15, lit. a.) din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Pe urmă, a fost prezentat articolul 2 din aceeaşi lege, unde se arată că adunările publice nu trebuie să „stânjenească folosirea normală a drumurilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură, sănătate, a unităţilor economice, ori să degenereze în acţiuni violente...”. Argumentul numărul trei este acela că legalitatea dispoziţiei 2475 a fost deja verificată de instanţele de contencios, „la cererea Instituţiei Prefectului”. Se citează inclusiv Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, susţinându-se că nu sunt interzise „restrângerile legale asupra exercitării dreptului la întrunire paşnică şi asupra libertăţii de asociere”. Citând din nou argumentul celor din Primărie, „ exerciţiul dreptului de întrunire poate face obiectul unor restricţii care, potrivit legii, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, aplicate tocmai în scopul apărării ordinii, a moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altora”. În final se menţionează senin că a existat „întotdeauna” disponibilitate din partea Comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice pentru a aproba manifestaţii publice în alte locaţii decât cele prevăzute în dispoziţia 2475/2008. Răspunsul este semnat de primarul Gheorghe Falcă şi de Gheorghe Stoian, şef de serviciu din cadrul Primăriei Arad, preşedintele Comisiei de avizare a cererilor pentru adunările publice. 
Reacţia societăţii civile: acţiune la Tribunal pentru anularea dispoziţieiDan Artimon, preşedintele asociaţiei Arad ID, l-a prezentat pe avocatul Silvestru Hosszu, cel care se va ocupa de o acţiune în instanţă prin care se va încerca anularea dispoziţiei 2475. Argumentul central, prezentat de avocatul Hosszu, este acela că „orice restrângere a unui drept fundamental trebuie să fie făcută pentru protejarea altui drept fundamental”, situaţia în care nu s-ar afla dispoziţia 2475. „Constituţia permite într-adevăr autorităţilor administrative să ia măsuri de restrângere a drepturilor la liberă exprimare (dreptul de a orgnaiza adunări publice fiind o extensie a acestui drept, n.r.). Dar, trebuie înţeles că orice restrângere trebuie să aibă un motiv întemeiat la bază – respectarea altor valori fundamentale şi drepturi. Se restrânge un drept pentru protejarea altui drept. Eu nu văd cum sunt aceste drepturi protejate prin dispoziţia 2475”, a argumentat avocatul Silvestru Hosszu. Pledoaria reprezentanului sindicatelor şi a societăţii civile va mai conţine şi ideea că interzicerea adunărilor publice în faţa Primăriei este o măsură mult prea dură pentru ceea ce doreşte să prevină, existând şi alte reglementări legale prin care se poate asigura faptul că manifestarea nu lezează funcţionarea unor instituţii publice. Săptămâna viitoare, avocaţii urmează să depună plângerea la Tribunalul Arad, „Apelul la democraţie” fiind considerat o plângere prealabilă adresată autorităţii care a emis actul incriminat. Ultimul cuvânt îl va avea Curtea de Apel Timişoara, dacă se va ajunge la contestarea viitoarei decizii a Tribunalului Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro