Şi aşa arată criza – s-ar putea spune privind (supra)vieţuirea umilei familii Brăţan ajunsă după vreo 12 ani de bătut pe la uşile primăriei – într-un... garaj. Sorina-Ofelia Brăţan (40 ani) subţire şi tristă cu lacrimile înrădăcinate într-un suflet ce a adunat tot atâţia zeci de ani de amar. Pentru noi este un caz dureros şi inadmisibil. Pentru primărie, un caz ca oricare altul din lungul cârd al nenorociţilor care cer casă. Pentru oraş, familia există sub formă de acte de identitate iar pentru ţară - un număr de ordine în clasamentul unei statistici seci pe linie socială. Dar cred că sper prea mult în privinţa asta! – vorba Sorinei. „Eu nu cred că apărem nicăieri, pe nicio listă! Ce importanţă avem noi, la urma urmei, nu?!”   Pe Sorina o cunosc de câţiva ani. Era mult mai optimistă şi mai... colorată în obraji. Acum, însă, după vreo 12 ani de dat afară de oriunde şi-a găsit o gazdă, nemaiputând plăti chiria tot mai mare şi în euro! – plus cheltuielile de întreţinere – a ajuns – aşa cum însăşi spune „în punctul terminus al vieţii”. Am ajuns şi în garajul-locuinţă... Lucrurile unei familii compusă din cinci persoane stau înghesuite în saci puşi în fundul garajului şi pe lateral. O adunătură ce seamănă a sistem de apărare împotriva inundaţiilor. O saltea pneumatică deja cârpită de câteva ori şi o saltea veche, primită de la o vecină miloasă. „Asta e toată averea noastră, boarfele astea!” Face cafea pe un aragaz cu o butelie mică, parcă de jucărie. O privesc: a ajuns o umbră, un fel de soră mai mare a Dianei şi Gianinei. În urmă cu vreo 14 ani a luat drumul pribegiei. „Mama a stat într-o casă de ILLA cum era pe vremuri. Când a murit am fost izgoniţi şi eu şi fraţii mei deşi aveam tot dreptul să locuim acolo mai departe, pentru că statul i-a dat locuinţă mamei în urma prăbuşirii casei vechi din Mureşel. De-atunci hălăduim de colo-colo şi aşa s-au adunat peste 12 ani de rătăciri ...” Între timp s-au născut patru copii. Cea mare, Roxana (19 ani) îşi încearcă palidul noroc în Franţa. „Din păcate nu a putut munci pentru că a plecat de aici cu un copil de 1 an şi acum trebuie să-l nască pe al doilea. E foarte greu şi pentru ea şi soţul ei, mai ales că micuţa s-a născut bolnavă.” După ce s-a despărţit de primul soţ, Sorina şi-a crescut singură fetiţa, alături de mama ei. „Când micuţa avea doar câţiva ani l-am cunoscut pe Ciprian.” O întreagă aventură şi scandal imens în familia acestuia pentru faptul că bărbatul este mai tânăr. „Eu nu l-am luat cu forţa – spune Sorina - ci el m-a ales. Ştia bine care este situaţia mea, eu nu i-am ascuns nimic şi la urmei era foarte amărât. Am rămas împreună şi avem trei copii”.  (pe lângă Roxana avută cu primul soţ). Iată-i: Diana (11 ani) clasa a V-a, Gianina (9 ani) clasa a IV-a şi Sorin (8 ani) va merge la toamnă la şcoală. „Sunt copii buni şi frumoşi dar fără noroc... – plânge mama. Au pierdut ani de şcoală din cauză că mereu ne-am mutat dintr-un loc într-altul, iar Sorin de-abia din toamnă va merge la şcoală”.Este imposibil să nu te lipeşti de copiii frumoşi şi isteţi. Stau aliniaţi pe salteaua pneumatică; fetele scriu iar Sorin caută să-şi ajute mama. Mătură, strânge, se duce la alimentara dacă trebuie (dar nu prea trebuie pentru că nu sunt  bani). El pregăteşte „măsuţa” unde îmi voi sorbi cafeaua, un scăunel - şi se înţelege de minune cu un câine de pripas, ataşat de nefericirea familiei. „Consimte” împreună cu noi şi „nu ne părăseşte, înţelegând toată durerea noastră; ne apără noaptea pentru că aici vin tot felul de oameni ciudaţi...” Aparatul îmi tremură în mână şi totuşi reuşesc să pozez expresii şi dureri alături de cel mai fidel suflet din lume - Rex.Sorin îmi scrie repede un bilet plin de afecţiune transpusă în majuscule copilăreşti: „te iubesc!” – semnat Sorin – după care mai scrie cuvântul „casă!” A învăţat să scrie de la surorile mai mari. Din cauza sărăciei a rămas mic de statură deşi este un copil isteţ şi frumos. 
No chance şi fără lacrimiLăsând lacrimile deoparte o întreb pe Sorina ce spune primăria în privinţa situaţiei în care se află. „Am depus dosarul pentru primirea unei locuinţe sociale dar nu am acumulat destule puncte. Totuşi, nu se poate să locuim în halul ăsta! Eu nu mai lupt pentru mine ci pentru copii. Sunt copiii acestui oraş şi ai acestei ţări. Statul este obligat atunci când părinţii nu au posibilităţi - să le dea o casă. Eu nu am avut casă primită de la stat, nu am avut proprietate. De ce nu am atunci dreptul la o casă?! Este normal ca după 20 de ani de democraţie să stau într-un garaj în care umblă şobolani şi plouă peste tine?! Ce vom face la iarnă?! Cei din primărie îmi vorbesc de parcă aş fi un gunoi! Cel puţin aşa mă simt, dar eu nu mă voi lăsa şi dacă trebuie - merg la Bucureşti la preşedintele ţării. E lupta mea pentru copiii mei care merită să trăiască decent!”Garajul este înconjurat de blocuri. Unii locatari, mai miloşi aduc o pâine sau o farfurie cu fructe pentru copii. Sunt oameni buni dar săraci. Cei îmbuibaţi n-au nicio treabă cu săracii. Toţi se miră cum primăria a rămas indiferentă în faţa cazului lor. 
*        * *Două sunt răspunsurile pe care Sorina Brăţan le-a primit de la primărie: unul de la DDAC – „no chance” din cauza punctajului insuficient. Deci nu ajunge că stai şi te chinui 12 ani prin chirii, că ai plătit numai tu ştii cum şederea în spaţiu, nu ajunge că ţi-ai crescut atât de chinuit copiii şi au pierdut ani de şcoală din cauza mutatului, că s-au îmbolnăvit fizic şi afectiv din cauză de sărăcie, mizerie, lipsuri şi că acum stau într-un garaj, umiliţi - mai vin şi instituţiile sociale să-ţi spună că nu aduni destul punctaj iar cei de la fondul locativ spun că doar cei scoşi din locuinţele retrocedate au dreptul prioritar la locuinţă. Cu alte cuvinte un astfel de caz se pretează la speranţa unui loc la Adăpostul de noapte sau ca părinţii să renunţe la copii dându-i într-un centru de plasament până se va rezolva oarecum... Nu se va rezolva. Cazul rămâne în atenţia noastră (cel puţin).
Cont BCR: RO-RNCB - 0635 111 28 12 70001 pe numele de Brăţan Sorina.

Sursa: Observator.info