Stire

Pensionarii arădeni se ?mprumută pentru a face faţă cheltuielilor

29.06.2010 ⋅ 0 comentarii

De la începutul lunii mai şi până în prezent, încă 454 de pensionari arădeni, membri CARP, s-au împrumutat pentru a reuşi să-şi plătească toate contribuţiile
De la începutul anului 2010, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad (CARP) s-au prezentat nu mai puţin de 1.403 de pensionari, membri ai CARP, care au solicitat împrumuturi în valoare totală de 2.167.000 de lei, din care peste 450 de persoane au luat împrumuturi numai în ultimele două luni. Numărul pensionarilor care au cerut ajutorul CARP a crescut faţă de numărul celor care au apelat anul trecut la împrumuturi pentru a se descurca, având în vedere că în tot anul trecut au fost înregistrate 3.380 de cereri. „Acum, în lunile de vară, numărul celor care fac solicitare de împrumut este în scădere. Şi un alt motiv pentru care pensionarii arădeni, membrii CARP, nu fac împrumuturi e pentru că le e frică de ce se întâmplă, se gândesc că nu vor avea de unde să dea înapoi” a precizat Ioan Barna, preşedintele CARP Arad. Totuşi, se pare că persoane care doresc un ajutor bănesc ar fi, mai ales că se preconizează creşteri de preţuri, dar cei mai mulţi întreabă de condiţiile de împrumut şi cam atât. Totuşi, în doar ultimele două luni, valoarea împrumuturilor a depăşit 695.000 lei, iar reprezentanţii CARP sunt de părere că „în sistemul actual de criză se simte lipsa lichidităţilor. Pensia medie a membrilor CARP este la 650 lei pe lună, ceea ce justifică împrumuturile”. De asemenea, cei 17.000 de membri ai acestei case de ajutor reciproc pot beneficia de un „ajutor de urgenţă” de maxim 150 de lei: „CARP-ul acordă ajutoare nerambursabile, „ajutoare de urgenţă” cum le mai spunem, care pot fi până la 150 lei de persoană, o singură dată pe an, iar în ultimele două luni ale acestui an deja am acordat acest ajutor unui număr de aproximativ 60 de persoane, în valoare totală de 1.591 de lei. Banii îi dăm doar după ce se efectuează o anchetă socială” mai spune Ioan Barna. Tot în ultimele două luni, CARP a acordat unui număr de 70 de persoane un ajutor de 20% din contravaloarea unor proteze (ochelari, stomatologie, cristalin etc.), adică peste 5.000 de lei, ceea ce demonstrează că pensionarii arădeni nu prea se descurcă să-şi achite serviciile medicale, având în vedere că perioada prin care trecem este una tot mai grea. „Deocamdată lumea stă să vadă ce se va întâmpla, dar am avut foarte multe cereri în acest an. Doar acum, în perioada de vară, vor mai scădea cererile, dar la iarnă vor fi mult mai multe” a mai precizat preşedintele CARP.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro