Stire

Daniel Funeriu, un ministru arădean şi ... bogat: nouă conturi bancare ?n cinci ţări, două maşini Jaguar şi un Audi, un apartament la Strasbourg

30.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, nu este demnitar sărac. Dimpotrivă, consultând declaraţia sa de avere se poate observa cum arădeanul Funeriu a reuşit să îşi pună bani deoparte în mai multe ţări, dar şi cum deţine trei autoturisme (mărci de lux) sau două apartamente: în Arad şi Strasbourg. Faţă de precedenta sa declaraţie de avere de la instalarea în funcţia de ministru, datată 23 decembrie 2009, nu s-au produs schimbări însemnate. La rubrica privind conturile bancare se poate observa cum depozitele dintr-un cont s-au diminuat cu aproape 6000 de euro, operaţiune echilibrată însă de apariţia unui nou cont în lei. Proprietăţile ministrului Daniel Funeriu au rămas aceleaşi ca şi la începutul anului.  Detaliile: conturi în România, Franţa, Germania, SUA şi JaponiaÎn privinţa terenurilor şi imobilelor, posesiunile ministrului Educaţie nu au suferit modificări. Daniel Funeriu este în continuare proprietarul a două loturi de teren (50.000 metri pătraţi) din comuna Murani (judeţul Timiş), achiziţionate în anul 2006, cu o valoare de impozitare neschimbată - 4.500 lei în total. În privinţa clădirilor, Daniel Funeriu deţine în continuare un apartament de 219 metri pătraţi în Arad, pe strada Triumfului, cu o valoare impozabilă  ce se ridică la 150.000 euro. Din câte se pare, apartamentul din Arad este evaluat la aceeaşi nivel cu o locuinţă din oraşul francez Strasbourg, aflat în proprietatea soţiei Sandra Funeriu. Acest apartament este cumpărat în anul 1994 şi are numai 61 de metri pătraţi. La capitolul autoturisme, Daniel Funeriu a rămas un fan al modelelor Jaguar, având în garaj două astfel de maşini. Un Jaguar este fabricat în anul 1996, cumpărat în 2006 contra sumei de 7000 de euro, pe când celălat este mai nou (2004), fiind achiziţionat anul trecut pentru suma de 10.000 euro. Cel de-al treilea autoturism folosit de familia Funeriu este un Audi, an de fabricaţie 2001, cumpărat în 2006 cu doar 2500 de euro. Averea lui Daniel Funeriu nu s-a modificat nici la capitolul „bijuterii din aur, argint sau platină”. În perioada 1994-2009 ministrul şi soţia sa au reuşit să strângă bijuterii în valoare de 10.000 euro.  O opinie mai aproape de adevăr privind averea ministrului arădean poate fi formată consultându-se rubrica unde sunt evidenţiate sumele existente în conturi bancare, fonduri de investiţii sau alte forme de economisire. Daniel Funeriu are diferite sume de bani, în lei, euro, dolari sau yeni japonezi, în 9 conturi din 5 ţări. Iată situaţia conturilor, comparată cu cea din declaraţia de avere depusă la începutul mandatului, datată 23.12. 2009: Kreissparkasse Munchen Stranberg, Germania, 28.070 euro, cont curent şi depozit bancar (la fel în penultima declaraţie de avere); Caisse d’Eparagne d’Alsace, Franţa, 145.102 euro, cont curent, depozit bancar şi fond de investiţii sau pensii (148.405 euro în decembrie 2009); Societe Generale, Franţa, 5000 euro, cont curent şi depozit bancar (idem decembrie 2009); San Diego Country Credit Union, Statele Unite ale Americii, 19.825 dolari, cont curent şi depozit bancar (idem decembrie 2009); City Bank Japan, Japonia, 1. 260.560 yeni japonezi, cont curent (idem decembrie 2009); BRD Societe Generale, România - trei conturi: 15.182 lei, cont curent, depozit bancar şi fond de investiţii sau pensii (15.863 lei în decembrie 2009); 737 euro, depozit bancar (6.741 euro în decembrie 2009), 5.278 dolari, depozit bancar (idem decembrie 2009). În plus faţă de sfârşitul anului trecut, când Daniel Funeriu şi-a completat declaraţia de avere la numirea în funcţie, mai apare un cont în lei deschis la BCR, unde ministrul are 20.118 lei, cel mai probabil salariul încasat de la Guvern. Daniel Funeriu nu are datorii, iar la capitolul venituri şi-a trecut unele rambursări ale unor cheltuieli de călătorie şi diurna aferentă unor deplasări de pe vremea când era europarlamentar, 54.375 euro. De asemenea, Daniel Funeriu a mai încasat conform declaraţiei de avere 66.000 euro de la Universitatea Tehnică din Munchen (Germania) pentru activităţi de cercetare ştiinţifică, dar şi o indemnizaţie din partea Camerei Deputaţilor pentru perioada când a fost europarlamentar, 39.129 lei. De menţionat că datele din declaraţia de avere privind veniturile se rezumă la ultimul an fiscal încheiat (2009), în acest fel explicându-se absenţa  salariului de ministru.  Soţia lui Daniel Funeriu a câştigat în 2009 puţin peste o mie de euro din activitatea de instructor de balet. Sandra Funeriu a mai obţinut şi 4000 de euro din închirierea apartamentului din Strasbourg, dar şi o sumă mult mai mare (73.440 euro) din dividente obţinute de la o societate comercială.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro