Stire

Liberalii critică modul ?n care este făcută descentralizarea ?n sistemul de sănătate

30.06.2010 ⋅ 0 comentarii

Descentralizarea în domeniul Sănătăţii a intrat în atenţia liberalilor arădeni, aceştia criticând modul în care Ministerul condus de Cseke Atilla a hotărât trecerea spitalelor în subordinea consiliilor locale sau judeţene. În primul rând, cei din PNL Arad critică faptul că descentralizarea „nu a fost însoţită de un pachet de măsuri care să crească finanţarea spitalelor.” Astfel, observă vicepreşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Vasile Man, Ministerul „nu a rezolvat deloc problema.” Vasile Man argumentează că trecerea spitalelor în subordinea consiilor locale nu înseamnă decât introducerea unui intermediar pe traseul banilor dintre Minister şi spitale. „Banii nu mai vin direct de la Minister, ci trec prin consiliile locale. Fără intervenţii în sistemul de finanţare al spitalelor, datoriile lor se vor reface în scurt timp. Consiliile locale şi judeţene vor avea o misiune grea”, spune acelaşi Vasile Man, adăugând că autonomia mangerilor de spital va fi sever restrânsă deoarece „se pot face contracte doar cu un singur furnizor (Casa Asigurărilor de Sănătate), Ministerul fixează normele de finanţare şi grilele de salarizare a personalului”. În consecinţă, liberalii susţin că  nici alte probleme ale sistemului de sănătate nu vor putea fi rezolvate, cum ar fi salarizarea medicilor. „Salariul unui medic primar, şef de secţie, este de 2.000 de lei, iar al unui medic specialist fără o vechime prea mare este de 900 de lei. Nu este de mirare că tinerii medici au în plan să emigreze. Problema este cu cine se va mai lucra în spitale”, spune şi Antoanela Naaji, vicepreşedinte organizaţia municipală PNL Arad. Finalmente, liberalii arădeni au mai adresat şi un apel „pentru salvarea Saneviului”, acuzând adminsitraţia locală că nu a întreprins „niciun demers” în acest sens. Cel care a abordat problema Sanevitului a fost Florin Galiş, preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, acesta afirmând că starea clădirilor fabricii de seringi este „dezastruoasă. Sunt magazii în care plouă, în condiţiile în care ar trebui asigurată o atmosferă controlată”, a conchis Florin Galiş.   

Sursa: Observator.info

Autor: L.C. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro