Stire

CJA a preluat spitalele ?n schimbul promisiunii Guvernului că le va achita datoriile

07.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Judeţean Arad a preluat ieri, în urma votului exprimat de consilieri, managementul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, al Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” şi al Unităţii de Asistenţă Medico – Socială Gurahonţ. Anterior au fost preluate Spitalul de Psihiatrie Mocrea şi Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş. Se pare că CJA a primit asigurări că datoriile acumulate până în 30 aprilie 2010, ale spitalelor preluate, vor fi achitate de Guvernul României prin Casa Judeţeană de Asigurări. Au fost realizat câte un audit pentru fiecare spital, iar datoriile spitalelor arădene sunt foarte mari. Conform preşedintelui CJA, datoriile spitalului de Ginecologie ajung la 6.200.000 de lei, iar Spitalul Judeţean – 27.100.000 de lei. „Sunt datorii istorice, târâte până în zilele noastre. Să vedeţi cu cât au crescut preţurile contractelor”, li s-a adresat Nicolae Ioţcu consilierilor.În cazul unităţii din Gurahonţ s-a recurs la preluarea până la sfârşitul acestui an din cauza faptului că administraţia locală nu o mai putea susţine financiar.Numărul total de posturi din cadrul Unităţii va trebui să fie de 22,5  în regim contractual, dintre care 2 posturi de conducere şi 20,5 posturi de execuţie. De asemenea, imobilul aferent a trecut în folosinţa gratuită a spitalului. În 40 de zile va fi votată şi  noua organizare a spitalelor. În ceea ce priveşte Spitalul de Ginecologie, proiectul a fost adoptat în ciuda celor 9 abţineri obţinute din partea consilierilor din opoziţie.
Primăria Gurahonţ trebuie să disponibilizeze 10 angajaţiLa Gurahonţ mai este o problemă: primăria are 40 de angajaţi şi va trebui ca până la sfârşitul anului să rămână doar cu 30, deşi preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a admis că administraţiei locale îi va fi imposibil să se descurce cu acest număr de salariaţi.În ceea ce priveşte acordarea unor sume consiliilor locale, 6 consilieri s-au abţinut de la vot şi 3 au votat împotrivă. Una dintre prevederile acestui proiect, care ar fi putut stârni discuţii, este suplimentarea cu 60.000 de lei a proiectului de realizare a unui teren de minifotbal în localitatea Aluniş (comuna Frumuşeni). Terenul din acest sat se pare că va avea şi nocturnă.Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, i-a anunţat pe consilieri că de la 1 ianuarie 2011, CJA şi unităţile subordonate vor trebui să recurgă la disponibilizări, pentru a nu depăşi numărul de 455 de angajaţi.Proiectul de scumpire a apei potabile şi a serviciilor de canalizare a adus şi el 6 voturi împotrivă.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro