Stire

Liga Pensionarilor Arad a sistat str?ngerea de semnături pentru Codul Pensionarilor

12.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Inundaţiile din ţară au dat peste cap planurile Ligii Pensionarilor Arad care au demarat din data de 10 iunie strângerea de semnături pentru declanşarea unui referendum care să conducă la adoptarea unui Cod al Pensionarilor, un pachet de 10 legi compensatorii pentru persoanele vârstnice din întreaga ţară. În această amplă acţiune, reprezentanţii Ligii arădene sunt susţinuţi de către sindicatele arădene (Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Sindicatul Democratic din Învăţământ şi ULAL Arad) care şi-au exprimat solidaritatea faţă de pensionari. Totodată, reprezentanţii ULAL Arad au anunţat că au strâns deja câteva sute de semnături, care se adaugă celor 2.000 adunate de Liga Pensionarilor Arad.    Deşi erau decişi să meargă mai departe cu adunarea semnăturilor, având atât sprijinul celorlalte ligi ale pensionarilor din întreaga ţară, cât şi a lui Mircea Geoană, pensionarii arădeni au decis sistarea strângerii semnăturilor, deoarece inundaţiile conduc la neîncadrarea termenului de prescripţie: „Deocamdată sistăm campania de strângere de semnături pentru Codul Pensionarilor datorită situaţiei calamităţilor, deoarece nu ne vom încadra în timpul necesar, aşa că vom aştepta un moment mai favorabil” a precizat Vasile Vegheş, preşedintele Ligii Pensionarilor Arad. Deocamdată, pensionarii arădeni pun la cale un plan de ajutorare a persoanelor vârstnice prin magazinele de tip Economat, unde preţurile să fie mai mici şi neafectate de majorarea TVA. Bineînţeles, reprezentanţii Ligii Pensionarilor Arad s-au ţinut de promisiune şi au mers la Bucureşti să-i înmâneze lui Mircea Geoană proiectul lor: „Atât Mircea Geoană, cât şi Roberta Anastase ne-au încurajat, dar deocamdată toţi aclamă problema calamităţilor şi până la remedierea problemelor din zonele afectate, nu prea sunt mari şanse. Oricum, noi nu ne abatem şi ne susţinem punctul de vedere” a mai precizat Vasile Vegheş. Totodată, preşedintele Ligii ne-a declarat că Mircea Geoană îi va susţine în continuare, acesta fiind de acord cu propunerile pensionarilor arădeni, printre care se numără adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii din ţara noastră, instituirea dreptului persoanelor vârstnice de a călători gratuit pe mijloacele de transport în comun din întreaga ţară după modelul Ungariei, moştenirea unei cote părţi din cuantumul pensionarului dipărut de către partenerul de viaţă, interdicţia demnitarilor de a depune bani şi mijloace de tezaurizare în bănci străine, precum şi impozitarea cu 80-90% a averilor care nu pot fi dovedite. (S.V.)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro