Stire

Autoturism contra tramvai ?n faţa magazinului Ziridava

13.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Săptămâna nu a început chiar bine pentru un şofer arădean care a avut parte, ieri dimineaţă, de-o tamponare cu un tramvai care circula regulamentar dinspre Teatru spre Podgoria. Accidentul a fost, din fericire, unul minor, niciun pasager al autoturismului nefiind rănit, iar călătorii din tramvai au scăpat numai cu sperietura, coborând imediat din mijlocul de transport în comun. Conducătorul unui autoturism Skoda, aflat în parcarea mediană din faţa magazinului Ziridava, a dorit să traverseze liniile de tramvai, numai că nu s-a asigurat şi a fost lovit de tramvaiul care circula regulamentar, astfel că partea din stânga faţă a maşinii a fost serios avariată. Clipa de neatenţie a condus la blocarea pentru câteva minute a circulaţiei tramvaielor spre Podgoria dar, accidentul nefiind unul grav, linia de tramvai a fost eliberată şi redată circulaţiei. Din păcate, accidentele din această zonă sunt destul de frecvente, în fiecare săptămână cineva avariindu-şi maşina în încercarea de a traversa linia de tramvai. Poate că semnul STOP şi „cedează trecerea pentru tramvai” nu sunt destul de convingătoare! 

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro