Stire

Trei tiruri şi două camioane cu ajutoare au plecat spre Moldova

14.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Arădenii au reuşit să se mobilizeze pentru a-i ajuta pe semenii din Moldova, afectaţi de inundaţii. Astfel, Prefectura Arad şi Crucea Roşie au finalizat campania de strângere de ajutoare materiale şi financiare în vederea sprijinirii persoanelor afectate de inundaţiile din Moldova. Timp de o săptămână au fost activate opt centre (două în municipiu şi 6 în judeţ - Nădlac, Pecica, Ineu, Lipova, Sebiş, Chişineu Criş) pentru primirea şi distribuirea ajutoarelor umanitare donate de populaţie şi agenţi economici. Din cele opt centre au fost colectate trei tiruri de ajutoare şi două camioane de 7,5 tone. Dintre acestea, Primăria Nădlac a reuşit să strângă un camion care conţine grâu, făină, porumb, zahăr şi ulei. De asemenea, un camion provine de la Primăria Pecica care a colectat  alimente şi îmbrăcăminte. La acestea se adaugă un tir de apă minerală trimis de Primăria Lipova şi două tone de alimente şi îmbrăcăminte de la Primăria Sebiş. De asemena, la Banca de Alimente a Crucii Roşii s-au colectat 1000 kg de alimente. Tirurile şi camioanele au plecat ieri din Arad în trei direcţii: Bacău, Tulcea şi Botoşani.  Crucea Roşie Arad a reuşit să colecteze suma de 8.100 de lei, bani care vor fi transferaţi în contul Crucii Roşii Botoşani. Sumele de bani au fost strânse de la persoane fizice. De menţionat că o pensionară din Arad a donat 5.000 lei pentru sinistraţi, dar a dorit să îşi păstreze anonimatul.O pensionară din Arad, care dorit să-şi păstreze anonimatul a donat 5.000 de lei în cadrul campaniei de strângere de ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţiile din Moldova. Conform autorităţilor, pensionara care a făcut donaţia dorit să-şi păstreze anonimatul.„Crucea Roşie Arad a reuşit să colecteze suma de 8.100 de lei, bani care vor fi transferaţi în contul Crucii Roşii Botoşani. Sumele de bani au fost strânse de la persoane fizice. De menţionat este faptul că o pensionară din Arad a donat 5.000 lei pentru sinistraţi, dar a dorit să îşi păstreze anonimatul”, a declarat Ramona Creţu, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro