Stire

Conducta de legătură ?ntre reţeaua de gaze a Rom?niei şi cea a Ungariei, funcţională din iulie

14.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Conducta leagă reţeaua de gaze a României de cea a Ungariei, între Arad şi Szeged
Transgaz (TGN) şi divizia de transport al gazelor naturale din cadrul grupului ungar MOL, FGSZ, vor deschide în acestă lună o conductă cu o capacitate de 1,75 de miliarde de metri cubi pe an care leagă reţeaua de gaze a României de cea a Ungariei, între Arad şi Szeged, potrivit Reuters. Tranzitul gazelor naturale va începe pe 20 iulie, se arată într-un comunicat al FGSZ.“Secţiunea transfrontalieră de 150 de metri, între România şi Ungaria, este încă în construcţie. Livrările de gaze pot începe pe 20 iulie”, menţionează FGSZ.Transgaz şi FGSZ au semnat în ianuarie 2008 o scrisoare de intenţie pentru interconectarea reţelelor de gaze naturale ale României şi Ungariei pentru a creşte gradul de siguranţă al aprovizionării cu gaze. Punerea în funcţiune a conductei a fost programată iniţial pentru mijlocul acestui an, însă alegerile din aprilie, din Ungaria, au întârziat dezvoltarea proiectului, în condiţiile în care construcţia secţiunii transfrontaliere necesita un acord interguvernamental. Bucureştiul şi Budapesta au semnat o înţelegere pe 12 mai, iar lucrările pentru construirea conductei au fost reluate pe 26 iunie. Gazoductul va aproviziona iniţial România, însă transporturile se pot face şi în sens invers, dacă este necesar. Conducta va fi operaţională la capacitate maximă imediat după terminarea construcţiei, a adăugat FGSZ. (C.P.)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro