Stire

Arădenii nu sunt mitici!

15.07.2010 ⋅ 0 comentarii

De la o vreme încoace, vin la Arad tot felul de emisari din Bucureşti doar, doar vor scoate din mocirlă partide locale neprofesioniste şi ne dau lecţii, ba de politică, ba de administraţie, ba de morală, dar ei sunt repetenţi la toate aceste capitole. Şi nu doar ei, ci şi cei care le dau apă la moară. Şi mă gândesc la unii politicieni arădeni care, de când bat câmpii prin politică, s-au făcut remarcaţi printr-un singur lucru: gargară ieftină.Exempli gratia. Vine la Arad un Mihai Bălăşescu, nevăzut, necunoscut şi începe să dea în administraţia locală cu ce-i vine la îndemână. Dacă băiatul s-ar fi informat cât de cât în legătură cu ceea ce s-a făcut şi ce se va mai face la Arad în timpul administraţiei „portocalii”, un minim bun simţ l-ar fi împiedicat să spună tot felul de aberaţii la adresa administraţiei locale. Numai că dumnealui a învăţat că în politică musai trebuie să dai cu parul, chiar dacă n-ai niciun motiv s-o faci. Iar liberalii localii nu fac excepţie de la regulă. De când l-au mazilit pe Sever Jurcă de la conducerea partidului, după ce acesta câştigase alegerile judeţene, la conducerea PNL s-au perindat tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin dubioase, care au reuşit să îngroape partidul şi să transforme liberalismul local într-o fata morgana. Simţind că Sever Jurcă are sprijinul liberalilor arădeni, se încearcă şi acum prin tot felul de mijloace suburbane, să fie înlăturat de la candidatura pentru conducerea partidului. Crin Antonescu, vexat că Sever Jurcă nu l-a votat, vrea să se răzbune şi apleacă urechea la atacurile adversarilor lui Sever Jurcă. Mihai Bălăşescu nu e mai breaz decât unii dintre liberalii locali, gen Ionel Ciupe, şi crede că atacând administraţia locală aduce puncte pentru un PNL arădean care nu a însemnat niciodată mai nimic pentru politica locală.  Dintr-un simplu motiv: arădenii sunt mult mai inteligenţi şi mai pragmatici decât miticii. Arădeanul se uită la realizări, nu la vorbe de clacă. La Bucureşti, papagalii au trecere pentru că aşa e stilul şi mediul în care miticii vieţuiesc. La Arad nu merge cu şmecherii ieftine şi cu întorsul vorbelor după cum are chef papagalul politic. La Arad, s-a demonstrat că sloganul „Fapte, nu vorbe” nu este... o vorbă-n vânt. Iar aşa-zisa „ciumă portocalie” desre care vorbea Mihai Bălăşecu este o binefacere, şi nicidecum un dezastru, cum lăsa să se înţeleagă miticul Bălăşescu.Alt cal breaz poposit pe meleagurile noastre, Nicu Bănicioiu, papagal de serviciu al PSD pe la televiziunile mogulilor, probabil şi din cauza exoftalmiei, vede miop ceea ce se întâmplă în Arad. În loc să-şi vadă de ograda sa, vraişte în ultimii zece ani, Nicu Bănicioiu, una dintre speranţele pesediste naţionale (halal!), dă lecţii pedeliştilor arădeni. Ştiu şi sugarii că PSD-iştii arădeni sunt pe nicăieri, se poartă lupte intestine în partid, nu reuşesc să creioneze o strategie şi o tactică minime pentru lupta politică, supravieţuiesc ruşinos în politica locală, iar Bănicioiu, în loc să se ocupe de partidul lui, atacă aiurea, fără niciun argument palpabil, un partid care a demonstrat forţă politică şi pricepere administrativă.PSD-iştii şi PNL-iştii locali sunt în comă alcoolică – numai turmentat poţi fi pentru a scoate pe bandă rulantă atâtea aberaţii –, dar dau lecţii altora. În momentul când se vor concentra asupra propriilor probleme de organizare şi de „înzestrare”a partidului cu oameni credibili şi competitivi, PSD şi PNL vor avea oarecari şanse să înlăture de la putere administraţia portocalie.Cu papagali locali sau străini de judeţ, cele două partide au toate şansele să rămână în afara preferinţelor electoratului arădean. Repet, ca să le intre bine în cap politicienilor de conjunctură: arădenii au deschis ochii şi preferă faptele, nu vorbele, dar, mai ales, trebuie ştiut că arădenii nu sunt mitici!

Sursa: Observator.info

Autor: Ioan Iercan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro