E vremea culesului afinelor, fructe de pădure pline de vitamine şi calităţi tonice – o sursă plăcută şi naturală de a te întări imunitar şi a face faţă diferitelor afecţiuni. Prin pieţe, afinele sunt în  aceste zile şi săptămâni, regine. Bătaie la cumpărat, chiar dacă preţul e de 10 lei kilogramul. Lumea le cumpără pentru vitamine, afinată, sirop, dulceaţă şi chiar pentru o porţie de fructe cu zahăr servite la bol. Albăstrii-brumării, gustul acrişor şi sucul roşu-brun, afinele atârnă greu în plasele noastre. În piaţa Mihai Viteazu sunt doar câţiva „afinari” şi cam toţi din Ţara Hălmagiului. Oameni harnici, cu mâinile albăstrite de afine aşteptând să-şi umple buzunarele timp de o lună pentru a trăi 11 luni după aceea. Cel puţin asta e optica de viaţă a Ilenei Blede din Hălmagiu.
E mijloc de cuptor şi piaţa străluceşte de verde, roşu, alb, galben. E luna miezului de vară în care mesele sunt pline cu toate bunătăţile pământului, fructe şi legume – chiar dacă – cele mai multe, chimizate. Suntem atraşi, însă, de grămezile albăstrui-închis cu bobiţe mari cât bobul de strugure verde din iunie. Par nişte grămezi de icre mai mari şi negre, lucioase - în faţa cărora te opreşti instinctiv. Căutăm... „bătrânul cu afine” dar nu a venit. Mai mult ca sigur că e la cules şi strânge atent recolta care va lua calea pieţelor arădene. Ne tot învârtim în căutare de om interesant - cu afine de vânzare, musai - şi dăm de o femeie cu adevărat interesantă. Chiar la intrarea în spaţiul comercial, partea stângă, al doilea rând de mese, cred – înainte de a intra în piaţa propriu-zisă. De fapt, în acel rând vând două femei, ambele cu afine, ambele din Hălmagiu. Ne oprim la cea mai vârstă, o femeie solidă cu ochii de culoarea unui verde/gri/oţeliu. Întrebăm de preţ. „Zece lei kila! – ne răspunde prompt. Acum e vremea lor şi sunt  tare bune la sănătate!” – zâmbeşte schiţat. Gust o boabă şi simt sucul inconfundabil al afinei coapte... Dar eu n-am de gând să cumpăr azi ci doar să aflu câte ceva despre femeia cu vârfurile degetelor albastre. O clipă, ochii ei frumoşi şi luminoşi ne ţintuiesc în verdele acela pierdut prin întunecimi de munte - după care ridică din umeri lăsându-ne să înţelegem că nu prea are nimic de spus despre o viaţă în care a muncit pentru existenţa care altfel nu s-ar fi justificat. Îi privesc mâinile muncite şi văd îndârjirea unui suflet învăţat să trăiască numai din muncă, din puţin, ştiind ce e banul pus deoparte pentru doctorii şi ţigle de casă, podele sau pentru „trebuinţe” la copii şi nepoţi. „Eu toată viaţa am muncit împreună cu bărbatul meu, Dumnezeu să-l ierte!”. O apă curată, verzuie, ochii ei. Omul vieţii ei a lăsat-o singură în urmă cu trei ani, plecând spre veşnicii. „A lucrat la mină şi cred că de acolo i s-a tras boala cea fără leac...” Copii? „Da, am două fete, amândouă măritate în judeţ. Le merge bine, lucrează la cabluri şi am şi două nepoate, una de 15 ani şi alta de 10 ani!” Faţa i se luminează de bucurie dar şi de tristeţe „Stau singură că asta mi soarta acuma, ce să fac?! După ce termin treaba la mine mai merg la fete şi le ajut la grădină!”
Traiul din afine sau pensia cât un drum cu autobuzu’ până la Arad!               Din iulie începe recoltarea fructelor mici, rotunde şi albastre. „Îi bătaie mare la cules de afine. Vin tăţi de pe la noi dar şi de prin alte zone la muntele Găina de unde le culegem. Vin şi din Arad. Când dă Dumnezeu şi nu îngheaţă avem recoltă bună. Păi, ce să zic? Ca să adun vreo 10 kilograme de afine trebuie să lucre două persoane toată ziua. Afinele se culeg cu un pieptene de oţel care prinde fructele în dinţi. Când ajungi acasă, rupt de oboseală - trebuie să începi să le alegi. Frunzele se pun deoparte, iar fructele, de alta. A doua zi venim la piaţă cu maşina. Da’ trebuie plătită şi aia că doar nu circulă cu apă! Da’ să ştiţi că e bătălie mare pentru afine că sunt scumpe la preţ – 10 lei kilu’, deşi nu-s plătite la ce trudă e cu ele! Vinzi o lună după care trăieşti din banii ăia, 11 luni de-atunci încolo, adică tot anu’!”Ileana mai are de vânzare ceapă, ţelină, zarzavaturi dar mai are şi ţuică bună, tare şi curată de prune, pere şi mere. „Avem livezi de pomi fructiferi şi facem şi ţuică. E multă muncă dar altfel nu se poate. La noi, la oamenii cinstiţi şi trudnici nu se poate cu furatu’, cu minţitu’ şi cu-nşelatu’! Toată viaţa mea am muncit. Am vorbit mai mult cu pământu’ decât cu bărbatu’ care era la mină sau cu pruncii! Am lucrat aproape 12 ani la colectiv şi am şi pensie!” Dacă puteţi, râdeţi, dacă nu, uimiţi-vă. Cât aveţi pensia – o întreb. „Cât să am?! 15 lei! – zice şi ne priveşte fix. Ce ziceţi? Asta-i grija statului nostru faţă de noi! Dacă el, Băsescu sau alţii de la conducerea ţării cred că ne putem descurca cu 15 lei le doresc să aibă şi ei parte de aşa ceva sau să schimbe cu noi să vadă cum e! Ce poţi să-ţi iei de banii ăştia? Un drum dus la Arad cu autobuzu’!”Vin două doamne, întreabă de afine şi de preţ. Vor să facă afinată. Se mai gândesc şi pleacă. Ileana strânge cu lingura grămada de fructe de pădure şi ne face cu mâna, neştiind prea bine cum e treaba cu zâmbetul până la capăt. Două zile nu vine la piaţă, merge la cules şi apoi la ales. Trebuie să se grăbească să strângă şi să vândă cât mai multe afine. Că banii ştie demult să şi-i strângă cu şapte noduri la broboadă, să-i drămuiască şi să-i întindă - aşa puţini cum sunt - până la Crăciun şi după sărbători, cum a făcut toată viaţa. 

Sursa: Observator.info