Stire

Tragedie pe şoseaua Arad - Oradea: trei morţi şi o t?nără rănită grav ?n urma coliziunii unui Matiz cu un TIR

21.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Scene de coşmar ieri dimineaţă pe DN79 Arad – Oradea: trei persoane au decedat pe loc, iar o a patra  luptă pentru viaţă pe patul de spital, în urma unui tragic accident rutier. Evenimentul a avut loc în apropiere de Zimand Cuz, în jurul orei opt. Autoturismul Matiz cu numere de Bihor, în care se aflau cele patru victime, respectiv bunicii în partea din faţă, iar nepoata şi logodnicul acesteia pe bancheta din spate, circula din direacţia Oradea spre Arad. La un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă, autoturismul condus de bunicul tinerei a intrat într-o depăşire şi s-a izbit frontal de un autocamion înmatriculat în Ungaria, încărcat cu borhot, care circula regulamentar din sensul opus. În urma coliziunii foarte puternice Matizul a intrat cu totul sub cabina TIR-ului, trei dintre cei patru decedând pe loc. Este vorba despre cei doi bunici şi logodnicul tinerei, care a fost proiectat în lanul de porumb. Fata în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost rănită grav. Cei doi urmau să se căsătorească peste câteva săptămâni. La faţa locului s-au deplasat pe lângă poliţişti un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe. Tânăra a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Arad unde se zbate între viaţă şi moarte, medicii fiind rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire. Echipajul de descarcerare din cadrul ISU nu a reuşit să scoată dintre fiarele contorsionate ceilalţi doi morţi apelându-se la o macara care efectiv a ridicat cabina TIR-ului de pe autoturism. Din cauza accidentului, circulaţia pe DN 79, în zona localităţii Zimand Cuz a fost blocată pe un sens de mers timp de mai multe ore. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, deşi din primele investigaţii de la faţa locului vinovat pentru accident se face şoferul Matizului. Mai multe poze şi video găsiţi pe www.vestic.ro. 

 

 


Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro