Stire

Guvernul ne promite că dacă ne reabilităm locuinţele pe cheltuiala noastră, ne va deconta o parte din lucrări

22.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Uniunea Locală a Asociaţiilor de Proprietari din Arad anunţă faptul că Ordonanţa de Urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe a fost modificată pentru a oferi posibilitatea ca “proprietarii care au efectuat lucrări din fonduri proprii, să primească banii înapoi de la bugetul de stat sau din alte surse legal constituite, pentru a  beneficia de aceleaşi drepturi ca şi proprietarii care efectuează în prezent acele lucrări“.Vasile Arion, vicepreşedintele ULAL Arad, apreciază că modificarea acestui program este bine-venită, dar programul lipseşte cu desăvârşire la Arad. „Aici s-a petrecut fenomenul invers, când asociaţiile de proprietari au creditat forţat primăria cu bani pentru această reabilitare, o mişcare sau inginerie  demnă de patentat. Asociaţiile au de primit de la primăria Arad  suma de 6.720.000 de lei. E firesc să restitui  sumele de pe o lucrare la care te-ai angajat să o execuţi, dar n-ai mai făcut-o. Sunt suficient de multe organe abilitate să verifice ceea ce noi afirmăm. Începând, în primul rând, cu reprezentantul guvernului în teritoriu”, remarcă Arion.Acesta subliniază în continuare că modificarea de legislaţie le va permite proprietarilor din blocuri să-şi realizeze reabilitarea termică, „fără a mai simţi  pe pielea lor umilinţele pe care le-au trecut din cauza autorităţilor locale”.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro