Piaţa Hobby îşi vede de treaba ei mai departe – peştii sunt peşti, râmele, râme, „beţele” de pescuit, beţe şi papagalii, papagali. Sub copertina albastră şi nouă totul pare exotic. Este - dacă nu aţi observat - o piaţă bărbătească; femei, aproape deloc, rar vezi câte o mămică ţinând de mână băieţelul extaziat în faţa acvariului cu peşti multicolori sau a râmelor scoase din borcan precum macaroanele. Mămicii îi e scârbă, dar copilul întinde mâna să apuce chestiile alea lungi şi mişcătoare care-i atrag curiozitatea. Şi totuşi se simte în aer o stare ciudată, un  fel de tristeţe amestecată cu multe alte ingrediente care duc spre certitudinea ideii de criză generalizată.
Tocmai de aceea piaţa s-a transformat – zic eu – într-una de peşti şi unelte de pescuit, plus hrana aferentă micilor înotătoare din acvariu – pe care o găseşti la fiecare masă. Per ansamblu e frumos, pentru că totul e colorat, lucitor şi mai ales că – în sfârşit – e răcoare. O piaţă a pescarilor amatori; profesioniştii au depăşit stadiul de vizită într-un astfel de loc. Au de toate şi îi găseşti deja pe malul apei sau al lacului. Aud un dialog scurt între doi bărbaţi: „Ce naiba să fac duminica acasă?! Mă mai duc la pescuit, mai prind un peşte dacă am noroc, dacă nu, asta e! E bine şi aşa – că am linişte şi asta contează acum cel mai mult. Să ai linişte şi o bucată de pită pe masă!” Celălalt, vânzătorul - dă doar din cap, afirmativ - dar cu gândul pare dus în altă parte, căutând cu ochii muşteriii, că doar nu a venit de pomană aici.. Tre’să facă ceva bani, chiar dacă e duminică. Doar e zi de piaţă!Mă învârt printre acvariile curate şi strălucitoare, urmărind  peştii mici şi coloraţi, argintii, transparenţi, roşii cu dungi negre sau invers. Par din catifea, frumoşi şi eleganţi. „Ăştia au trecere - spune pensionarul din spatele mesei. 2,5 lei bucata - zice. Vreţi?” Ridic din umeri. Nu. Că n-am timp de ei. Pentru orice vietate trebuie să ai timp, altfel dă în damblaua singurătăţii. Acvarii goale - de la cele mai mici (13 lei/buc) până la cele mari de un milion de lei vechi bucata. Truse şi huse pentru pescuit. Am observat că femeile sunt privite ciudat prin piaţa asta. Dacă te uiţi şi la altceva decât la peştişorii drăgălaşi din acvarii eşti luată la ochi. Ce face asta?! Pescuieşte cumva?! Caută râme şi alte cele?! Se cumpără hrană pentru înotătoare, dar şi pentru păsări închise în colivie. Ieri, o singură colivie cu papagali: verzi, galbeni şi albi. Veseli, curioşi, frumoşi, gânguritori. Din nou peşti, de data asta din ăia răi şi flămânzi, înotând nervos de colo-colo. Nu prea plac nimănui. Plante de apă, mici, în ghivece sau doar rădăcini. Într-o tavă specială, adâncă, un nufăr cu bănuţii răsfiraţi, încă neînflorit. Natură artificială, stânci din plastic, ierburi, rădăcini, pietriş pentru amenajarea  ambientului în acvarii. Viermi şi râme de vânzare din  plin. Unii sunt clienţi fideli. Petre T. din Arad a intrat în lumea pescuitului din prea mult timp liber, dar acum nu se mai poate lăsa de obiceiul devenit pasiune. „Am fost pus pe liber. Apoi am intrat în pensie de boală. Nu ştiam ce să fac cu timpul liber care mi se părea imens.  Începea ziua şi nu se mai termina, nu ştiam cu ce să o umplu, iar noaptea nu aveam somn. Totul s-a întors pe dos. Un prieten pescar – care, vorba aia – demult mă tot chema la pescuit – a găsit momentul potrivit. M-am dus cu el la pescuit, şi, dacă la început nu mi-a plăcut nimic, mai ales statul ăla aiurea ore întregi – acum visez malul apei şi liniştea. Cam de atunci am devenit şi consumator de carne de peşte. Am învăţat chiar să prepar şi nişte mâncăruri pe bază de peşte, ciorbă, saramură, peşte la cuptor sau prăjit cu diferite arome, hering la borcan. Cel mai mare câştig, însă – e liniştea care nu se compară cu nimic. Plec dimineaţa şi vin seara. Fac şi economie din plin, nu consum nimic şi am tot ce-mi trebuie. Pot să spun  că am găsit – din punctul meu de vedere, soluţia ca să pot trece criza în mod decent!” - zâmbşete omul bronzat şi plin de viaţă. Spune că era mereu fără chef de viaţă, dar acum se simte de parcă ar lua viaţa  de la capăt. E o formulă pe care o recomandă oricui. Să trăieşti simplu, curat, liniştit, fără bazaconii în cap, fără să asculţi nebunia celor din jur. Petre a redescoperit frumuseţea lecturii şi îşi duce întotdeauna în tolba cu obiecte specifice pescuitului - ceva de citit. A împins urâtul, deşertăciunea şi haosul vieţii de zi cu zi în neant. În timp ce-şi cumpăra râme şi viermi – mi-a mai aruncat o vorbă de luat în seamă: „Trăiesc acum în timpul meu!”  

Sursa: Observator.info