Stire

Ce spun politicienii arădeni despre sondajul IPP: puterea - rezultat al măsurilor nepopulare, opoziţia - PDL spre un procent cu o singură cifră

26.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Institutul pentru Politici Publice a dat publicităţii, joi seara, un sondaj de opinie al cărui rezultat a uimit opinia publică din România. Conform cifrelor sondajului, PDL a pierdut foarte multe procente în ultimele luni, ajungând la un adevărat record negativ al ultimilor ani: 12%. În schimb, PSD a urcat la 40%, PNL la 26%, iar UNPR la 7%,  în timp ce PRM şi UDMR se menţin relativ constante la şapte, respectiv cinci procente. Săptămâna trecută mai fost luat în discuţie încă un sondaj de opinie, comandat de PSD, unde PDL era cotat cu 16%. Iată că măsurătoarea efectuată de un Institut relativ respectat de toate forţele politice româneşti arată că democrat-liberalii au motive de îngrijorare şi mai serioase. Ziarul „Observator Arădean” a vorbit cu politicieni arădeni din cadrul partidelor parlamentare pe acest subiect, cei de la putere explicând situaţia prin prisma măsurilor nepopulare luate de Guvernul Boc, în timp ce opoziţia cere în continuare demisia actualei puteri.   Traian Igaş, senator PDL: „Dacă efectele măsurilor (de austeritate, n.r.) vor fi pozitive, sondajele de atunci vor arăta altfel”„Acest sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Politici Publice trebuie să dea de gândit tuturor liderilor politici, de la toate partidele politice. Lăsând deoparte o anumită rezervă în ceea ce priveşte unele cifre din sondaj, trebuie să vedem cu prioritate cum tânărul Ponta nu se regăseşte printre opţiunile electoratului (sondajul a măsurat cotele candidaţilor la preşedinţie din noiembrie 2009, incluzându-l din partea PSD pe Mircea Geoană, nu pe Victor Ponta, n.r.). În altă ordine de idei sunt conştient că măsurile luate de Emil Boc nu sunt populare, dar se impun. Dacă aceste măsuri ar fi duse la bun sfârşit într-un ritm accelerat, şi efectele la final vor fi pozitive, am convingerea că la acel moment un sondaj de opinie ar arăta altfel. Cred că în mare parte măsurile luate de Cabinetul Boc au fost corecte, doar că nu de fiecare dată a reuşit să comunice ce se vrea prin aceste măsuri şi care este ţinta urmărită. O anumită problemă de comunciare am avut – era mai eficient dacă se făceau o mie de analize şi se lua decizia. Aşa s-au exprimat tot felul de puncte de vedere, unele însuşite şi altele nu.”
Ciprian Luca, deputat PSD: „Toţi cei care l-au sprijinit pe Traian Băsescu să-şi dea demisia”„Să ţinem cont de faptul că acest sondaj este la începutul perioadei în care sunt impozitate pensiile, scăzute salariile şi mărit TVA-ul. Mi se pare cam mult 12%, eu cred că vor ajunge sub 5% după ce oamenii vor vedea facturile mari pe care vor trebui să le plătească. Acum cred că ar trebui să-şi dea demisia toţi cei care l-au sprijint pe Traian Băsescu în campanie, de la consilieri locali până la preşedinţi de Consilii Judeţene. Cu toţii sunt vinovaţi pentru această situaţie, pentru că Traian Băsescu nu a ajuns preşedinte doar cu votul lui, ci toţi aceşti oameni l-au votat.”
Ionel Ciupe, preşedinte interimar PNL Arad: „Lui Traian Băsescu puţin îi pasă de PDL”„ PDL se îndreaptă spre un procent cu o singură cifră. Emil Boc va pleca în luna septembrie, cel târziu la începutul lunii octombrie. Eu cred că rezultatul acestui sondaj de opinie are o oarecare influenţă din partea lui Traian Băsescu, cel căruia puţin îi pasă de PD. Aşa se explică faptul că cei de la UNPR, partidul dezertorilor, au 7%. Eu nu cred că au mai mult de 1% la nivel naţional. La Arad nu reprezintă nimic”
Petru Farago, deputat UDMR:  „Avem şi noi problemele noastre, sunt persoane care ne-au contactat dezamăgite că am acceptat aceste măsuri”„Este, într-adevăr, o cădere drastică a PDL. Cred că ei au ştiut că dacă iau aceste măsuri, partidul va cădea foarte mult. Oricum mai este mult până la alegeri, doi ani, iar eu sper ca efectele pozitive ale acestor măsuri - pentru populaţie - să se arate. Este adevărat că aceste măsuri se pot comunica foarte greu. Avem şi noi problemele noastre, sunt persoane care ne-au contactat dezamăgite că am acceptat aceste măsuri. Am încercat să-i convingem pe toţi că în acest moment nu există altă soluţie.”  „Examenul” Guvernului Boc nu este devansatDupă aflarea rezultatelor sondajului IPP, unii democrat-liberali au cerut imediat demisia/demiterea Guvernului Boc. Este vorba în primul rând de europarlamentarul Cristian Preda, în ultima vreme unul din cei mai duri critici ai guvernului susţinut de partidul din care face parte. Conform senatorului Igaş însă, democrat-liberalii nu vor devansa termenul acordat guvernului pentru „aplicarea restructurărilor în ministere”. „Data de întâi septembrie este reperul pentru ceea ce înseamnă administraţia Boc”, a anunţat Traian Igaş, transmiţând că cel mai probabil nu vor exista convulsii la nivel de Guvern până la întâi septembrie. Înainte de începutul toamnei calendaristice se vor întâlni şi parlamentarii PDL pentru a formula o poziţie comună faţă de Executiv şi pentru a face publice propriile „măsuri anti-criză”.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro