Stire

Garanţia guvernamentală pentru credit elimină de fapt cota sa de participare la reabilitarea termică

27.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Apariţia O.U.G. 69/30.06.2010, privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală i-a făcut pe membrii ULAL (Uniunea Locală a Asociaţiilor de Locatari) Arad să exclame: „Din lac în puţ!”. Iniţial, aceştia s-au aşteptat ca actul normativ să elimine din birocraţia excesivă manifestată pe parcursul derulării tuturor fazelor acestui program şi că asociaţiile de proprietari vor ajunge mai rapid la lucrările de execuţie a reabilitării.„Nu era suficientă bătaia de joc a autorităţilor publice locale (cel puţin cum s-a manifestat la Arad) faţă de asociaţiile  înscrise în program, că iată şi guvernul actual dă lovitura de graţie doritorilor de reabilitare, retrăgându-şi cotele de participare”, spune Vasile Arion, vicepreşedintele ULAL Arad. Se pare că executivul nu va mai participa cu cota de 50% din valoarea reabilitării, iar autorităţile administraţiei publice locale pot finanţa din sursele sale 30% din valoarea costului reabilitarii. Primăriile nu vor mai fi aşadar obligate să finanţeze lucrările, acestea fiind opţionale, în funcţie de resursele sale. „La Arad, nu este greu de ghicit pe ce poziţie se va situa primăria, care nici până acum nu era dornică să participe la finanţarea acestui program. Asociaţiile de Proprietari îşi vor plăti expertiza tehnică, certificatul de performanţă energetică şi auditul energetic, documentaţia pentru autorizarea lucrărilor de intervenţie, proiectul tehnic şi bineînţeles execuţia integrală a lucrării”, precizează Arion.Asociaţiile vor putea să contracteze credite cu garanţia statului, pe o perioadă de 5 ani. Guvernul va plăti integral dobânda şi va fi garant. Toate procedurile vor fi desfăşurate de asociaţia de proprietari. Hotărârea pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică şi de contractare a împrumutului bancar, se va lua cu votul a minimum 90% din membrii asociaţiei. În cazul imobilelor înscrise în programul desfăşurat în baza O.G. 18/2009 şi care au primit până acum finanţare, acestea beneficiază de prevederile vechiului program de reabilitare.Sunt menţionate în ordonanţă condiţiile de eligibilitate a asociaţiei şi respectarea condiţiilor din normele de creditare ale finanţatorului. De aceste împrumuturi pot beneficia şi proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice, la clădirile de locuinţe construite şi recepţionate până la sfârşitul anului 2000.„Justificarea adoptării acestui act normativ stă în degrevarea bugetului de stat. Sugerăm autorităţilor locale să intervină la M.D. R.L. pentru asigurarea fondurilor necesare reabilitării tuturor celor 58 de blocuri care au fost aprobate prin H.C.L. numarul 62/ 2009”, încheie reprezentantul ULALA.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro