Stire

La Pecica va fi construit un ştrand termal

29.07.2010 ⋅ 0 comentarii

Judeţul Arad se poate mândri că este beneficiarul unei resurse importante, extrem de benefice pentru sănătatea tuturor: apa termală. Tocmai de aceea, tot mai multe persoane se gândesc să fructifice acest „dar” şi să dezvolte proiecte ambiţioase, menite să facă concurenţă, de ce nu, ştrandurilor termale din Ungaria. Astfel, la Pecica, primarul Petru Antal are deja pregătit un plan de construcţie a unui ştrand termal la standarde europene,  care va avea în prima fază două părţi importante, una de vară şi una de iarnă, cu nu mai puţin de 10 bazine cu apă. În principal, construcţia este planificată a fi construită pe o suprafaţă de 6 ha, cu posibilităţi de extindere în cazul în care totul va merge conform planului: „Aşteptăm la Pecica, după finalizarea construcţiei ştrandului şi persoane de la Timişoara, Oradea, de ce nu, chiar şi din Ungaria. Vom avea oferte, vor putea fi făcute aici şi cantonamente, concursuri, pentru că vom construi terenuri de baschet, volei, handbal, foarte aproape este şi zona cu o bază spotrivă de fotbal, unde acum  terminăm reconstrucţia. De asemenea, unul din cele zece bazine planificate a fi construite în incinta ştrandului termal va fi olimpic, putându-se desfăşura aici concursuri naţionale de nataţie” ne povesteşte Petru Antal, primarul Pecicăi. Construcţia, care costă în jur de trei milioane de euro partea de vară şi opt milioane de euro partea de iarnă, va putea fi demarată imediat ce se va primi finanţare sau se va încerca luarea unui credit pe termen lung: „Vom face pe puterile noastre, ca pecicanii şi nu numai, să poată beneficia de un ştrand modern” mai spune primarul pecican. Planul pentru construcţia ştrandului este gata, iar alături de proiectant a stat chiar primarul, care şi-a pus amprenta personală pe viitoarea construcţie. Totuşi, deşi poate în mandatul lui Antal această dorinţă se va împlini, construcţia unui ştrand termal la Pecica este un mai vechi vis neîmplinit al cetăţenilor de aici: „Construcţia unui ştrand termal la Pecica este un vis de demult al pecicanilor, ca şi podul peste Mureş, care se construieşte în acest an. Totul a început în 1986 când s-a găsit apa termală la Pecica şi de atunci locuitorii de aici îşi doresc acest ştrand. Prin 93-94 a existat chiar o asociaţie realizată între nişte firme şi organizaţii nonguvernamentale şi oraşul înfrăţit cu noi, Woluwe-Saint-Pierre (Belgia,) care au vrut să pornească construcţia unui ştrand, aveau planul, ce-i drept unul mult mai simplu, şi chiar au împrejmuit locul, dar doar atât” ne povesteşte primarul despre acest vechi vis al pecicanilor de a avea un ştrand de toată frumuseţea, care să atragă aici turişti din toate colţurile ţării şi nu numai.  Dar să spunem exact ce va conţine acest viitor ştrand, pentru că noi am văzut planul, dar şi ambiţia pecicanilor de a-l pune în aplicare. Aşadar, ştrandul va fi compus, cel puţin la început, din două zone distincte: zona de vară, care va fi construită prima, şi a cărei investiţie va costa trei milioane de euro. Această zonă va fi compusă din 10 bazine, de la cele destinate copiilor, până la un bazin olimpic; dintre acestea 3 vor fi cu apă termală propriu-zisă, iar unul va avea 5 tobogane „asemeni cu cele de la Ştrandul din Szeget”. Tot în această zonă vor fi amenajate iniţial 300 de locuri de parcare, dar şi o zonă destinată desfăşurării unor evenimente precum concertele. În faza a doua, care va costa aproximativ 8 milioane de euro, va fi construit un hotel (de 3 sau 4 stele), cu bazine acoperite, masaj, saună, baze de tratament, dar şi locuri de cazare (150). „Am încredere că se va realiza acest plan” mărturiseşte primarul Pecicăi, care are de gând să amenajeze în zonă şi un teren de golf, dar „poate fi luat în discuţie şi un parc de distracţii”. Zona aleasă pentru construcţia viitorului ştrand este foarte aproape de Lunca Mureşului şi binecunoscutul râu Mureş: „Vrem să creăm şi posibilitatea unor plimbări pe Mureş cu diverse ambarcaţiuni. Sunt foarte multe persoane care sunt tentate de această posibilitate şi chiar îşi doresc să se poată plimba pe Mureş cu barca” mai afirmă Petru Antal. 
Terenuri de fotbal, baschet, volei, tenis, dar şi săli de sport acoperitePecica se poate lăuda cu foarte mulţi tineri sportivi care au obţinut de-a lungul anilor rezultate remarcabile. Aici activează trei echipe de fotbal, iar foarte mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, sunt campioni naţionali la judo sau box (la judo Pecica are 3 fete şi trei băieţi campioni naţionali, iar la box o fată şi doi băieţi se pot lăuda cu acest titlu).  De asemenea, foarte mulţi pecicani fac sport de plăcere, astfel că primăria le-a amenajat mai multe terenuri de baschet, handbal, tenis, volei, săli acoperite în care pot practica diverse activităţi sportive, dotate cu vestiare, cabine de duş, dotate modern şi extrem de spaţioase. Chiar în această săptămână a avut loc recepţia lucrării la baza sportivă unde fiinţează şi Baza Naţională de Box. Totodată, săptămâna trecută au fost finalizate şi lucrările la sala de sport multifuncţională construită în cartierul nou, la ieşirea spre Arad: „Tot în acea zonă, în spatele clădirii, construim şcoala nouă şi un teren care va beneficia de un sistem de nocturnă. Este foarte important să se facă mişcare, tocmai de aceea la şcolile din Pecia am renovat şi recondiţionat sălile de sport, la Liceul „Gheorghe Lazăr” am amenajat un teren sintetic, iar acum construim un teren de baschet”, ne mai arată primarul Pecicăi.Planuri de dezvoltare pentru Pecica şi satele aparţinătoare sunt foarte multe, aşa cum v-am prezentat şi în ediţiile anterioare, numai că lipseşte finanţarea, adică vreo 50 de milioane de euro, bani cu care zona aceasta ar fi cea mai frumoasă din ţară, după spusele primarului Petru Antal.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii, Foto: Vasile Sărăndan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro