A.A.: Aţi ajuns la Arad cu un scop specific, acela de a participa la „Festivalul Clătitelor de la Moneasa”, or într-o asemenea perioadă deplasarea unui politician pentru un eveniment de o asemenea factură nu poate să însemne decât un singur lucru: campanie electorală! Este PNL-ul deja în campanie electorală?V.V.: Să ne înţelegem asupra unui lucru: politica înseamnă comunicare, politica este chiar o artă a comunicării. Această comunicare se poate face prin intermediul televiziunii (eu însumi sunt un produs al televiziunii, în anii 1990, când am intrat în politică, prin intermediul televiziunii m-am făcut cunoscut), dar se face şi prin contact direct cu oamenii. Nietsche spunea: “Dacă vrei să bei apa, te duci la izvor”. Aşa şi noi aflăm ce spun oamenii din sondajele de opinie, dar cred că e mai bine să te întâlneşti cu ei. Dacă vin în campanie electorală ar trebui să încep să vorbesc despre gândirea mea politică, despre ceea ce promit oamenilor, oamenii să aibă răbdarea să mă asculte, cred însă că poţi să comunici foarte bine în politică prin intermediul altor căi de comunicare: prin intermediul culturii, prin intermediul tradiţiei, cum este deja tradiţional acest târg al clătitelor. Oamenii sunt mai deschişi şi astfel se pot şi înţelege mai uşor. Vă imaginaţi în ce situaţie stânjenitoare aş fi putut fi dacă aş veni aici chiar numai în campanie elctorală şi oamenii ar zice: “Bine, dar în rest chiar nu v-a mai interesat nimic, veniţi numai acum, când e recolta de vinuri?” Pe de altă parte, să nu fim ipocriţi, aşa cum vedem că profitul se evidenţiază la sfârşitul anului, dar muncim în fiecare zi pentru acest profit, aşa şi în politică bilanţurile se fac în timpul alegerilor, dar rezultatul se face tot timpul, până atunci. Astfel, am venit aici cu bucuria de a-i vedea pe colegii mei de la Partidul Naţional Liberal, care acum sunt în reorganizare. Se vede pe arădeni că există în continuare o solidaritate între colegii din PNL şi că în astfel de momente ei vor să aibă alături pe cineva care vine de la Bucureşti, astfel încât să se ştie că liberalii arădeni au prieteni la Bucureşti, să se ştiecă în orice configuraţie în care PNL s-ar implica într-un act de guvernare Aradul va avea sursele sale care vor fi utilizate.  A.A.: Există nevoia unui astfel de semnal , mai ales dacă ţinem cont de poziţia PNL la Arad, un oraş dominat de o altă forţă politică, un oraş unde PNL, cu doi consilieri locali în Consiliul Local Municipal, este într-o situaţie dificilă.V.V.: Eu am alte crietrii de a aprecia forţa unei guvernări, dumneavoastră pe bună dreptate socotind pe cortexul politic câţi consilieri are fiecare, cui aparţine politic primăria capitalei de judeţ. Aveţi dreptate, însă eu zic că orice administraţie se legitimează în primul rând prin eficienţa ei, prin modul în care se situează în adevăr şi realitate. Din acestă perspectivă administraţia PD de la Arad şi guvernarea PD de la Bucureşti sunt precum Colosul din Rhodos. Adică au reprezentare în toate structurile, însă au genunchii moi, şi ceea ce au făcut în România clasează această administraţie între paginile mai triste ale istoriei României. Ori între paginile triste nu vei găsi forţe. Era comunismul puternic? Poate că era puternic pentru că avea structuri de represiune, dar dacă vrei să astupi cu pumnul o gură care cere pâine, nu cred că ăsta este tipul de putere pentru care am militat noi şi am sperat atâta vreme, şi au murit tinerii. Aşadar, cred că domnul Falcă şi ai săi, fala neamului, nu prea au cu ce să se laude, decât cu acestă îndemânare pe care PD a avut-o întotdeauna, de a mobiliza resurse pentru sine şi de a tezauriza în interes personal. 
A.A.: Cum se vede ţara dinspre Capitală, domnule Vosganian? Ţara, care în acest moment nu o duce foarte bine, este şi încercată, pe de-o parte de criza economică, pe de altă parte de calamităţile naturale.V.V.: În primul rând aş dori să vă spun că ţara se vede diferit în funcţie de cei pe care-i întrebi. Dacă o să-i întrebi pe cei care guvernează, vă vor spune că au îndeplinit ţintele de deficit bugetar şi la 3 luni şi la 6 luni. Eu pun următoarea întrebare: unui bolnav cronic, căruia statul ar trebui să îi asigure tratamentul, dar n-o face, şi el vine de acasă cu bani pentru dializă, banul acesta nu se adugă de fap deficitului? Adică tu îţi micşorezi deficitul pe spinarea unor oameni care sunt marcaţi de o suferinţă iremediabilă. Sunt sute de şcoli în România care au rămas neterminate. În colegiul meu din judeţul Iaşi am vizitat patru comune în care există aceeaşi situaţie: şcoala veche s-a demolat, afost începută şcoala nouă, în 2008 s-au ridicat pereţii sau temeliile, şi aşa a rămas. Copiii învaţă în schimburi, ca la oţelărie, în câte două ture, învăţătorii predau pe un rând la clasa a doua şi altul la clasa a patra, ca domnul Trandafir, al lui Sadoveanu. Asta înseamnă că am respectat ţintele de deficit? Spitalele sunt într-o situaţie dezastruoasă. Citeam şi am şi dat acest exemplu public, despre situaţia spitalelor din Arad, care riscă să se închidă, din cauza datoriilor îngrozitoare pe care le au. Preşedintele Consiliului Judeţean de la Braşov a şi ameninţat că va pune un banner mare pe spital, pe care va scrie: “Bătaie de joc a guvernării Boc”. În această situaţie te întrebi: deficitul ăsta ce relevanţă are? Datoriile către firme se aglomerează, colectarea taxei pe valoare adăugată se face tot mai lent, primăriile au tot mai multe datorii. Numai la mine, în judeţul Iaşi, primăriile datorează investitorilor circa 100 de milioane de lei. Eu vă întreb: dacă tot ne-am îndeplinit ţintele de deficit, de ce tot mai scad salariile cu 25%? 
A.A.: Pentru că sunt vremuri grele!V.V.: De ce s-a luat această măsură draconică de reducere cu 25% a salariilor şi s-a făcut acest tămbălău imens legat de pensii? Vreau să vă spun ceva, şi lumea trebuie să ştie, că niciodată într-o ţară civilizată nu s-a luat o măsură atât de severă ca în România, de reducere cu 25% a salariilor. Nimeni nu şi-a permis vreodată să se atingă de pensii decât o mică ţară baltică, ce a fost sever admonestată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În numai un an personalul bugetar, profesorii, medicii, îşi vor vedea reduse veniturile cu peste o treime. Asta este enorm! Şi atunci, din două una: ori ţinta de deficit a fost atinsă, şi atunci este canibalism, este război civil să tai salariile cu 25% (măcar taie-le cu 5% ca în Spania sau retează-le 12% din salariu, ca în Grecia! La noi s-au redus şi salariile, s-au tăiat şi primele, se ameninţă cu 100 de mii de disponibilizări), ori, dacă e aşa, schimbă măsura pe 2010. Spune-ne cum stă treaba! Situarea în adevăr şi realitate este o obligaţie a unei guvernări. Ştiu care este realitatea. Ştiu că au mutat foarte multe cheltuieli, că nu şi-au plătit datoriile, că nu s-a mai dat un ban la educaţie şi cercetare şi la cultură şi la sănătate, la programele investiţionale. Eu mai am două întrebări retorice către dumneavostră şi către cititori. Prima: în nominal, veniturile bugetare din 2010 sunt mai mari decât cele din 2008. Nominal sunt mai mulţi bani în 2010. În 2008 am terminat cu un deficit contabil de 5%, din care un miliard de euro erau la Fondul Proprietatea, deficitul a fost cam 3% pe cash. Guvernul ar putea acum să ia structura bugetară pe 2008, şi peste ăsta 3%, cât am făcut noi, să aduge: un miliard la şomaj, un miliard jumătate la pensie, jumătate de miliard la dobânzi. Şi de ce nu păstrează salariile nominale atunci? Deci să rezumăm prima întrebare retorică: dacă sunt mai mulţi bani în nominal acum, decât în 2008, dacă deficitul este mai mare cu vreo patru miliarde de euro decât atunci, de ce în nominal nu se păstrează salariile? Şi a doua întrebare: dacă cheltuielile ca procent în PIB sunt mai mari, de ce cheltuielile în PIB pe educaţie sunt aproape jumătate? De ce cheltuielile cu sănătatea scad cu 3% din PIB? Pe ce se cheltuieşte? Unde sunt banii? Ce fel de guvernare e asta care nu reuşeşte să îndeplinească niciun fel de obiectiv?! 
A.A.: În mod sigur este o guvernare care spune că ţara este în situaţia în care este acum din cauza guvernării liberale, care în perioada în care a condus ţara, când ţara avea o creştere economică, nu a fost suficient de cumpătată şi în loc să îşi constituie provizioane, a cresut cheltuielile bugetare, cu salarii şi angajări suplimentare.V.V.: Ei ar fi vrut aşa: ca economia să crească de la simplu la dublu, dar salariile să rămână mizerabile, ca în 2004. Fireşte că ar fi venit, s-ar fi lăfăit pe scaune şi ar mai fi dat câte-o ciosvârtă la pensionari sau la profesori. Să vă aduc aminte că în 2004, la faimoasa guvernare PSD, care acuma văd că e pe cai albi, mari, şi spune că va guverna singur, în 2004  pensia medie era două milioane şi ceva de lei, în condiţiile în care dolarul era atunci în lei cam cât e euro, deci era 50 de dolari pensia medie. Profesorii aveau salariu mediu net de şapte milioane de lei, adică 170 de dolari pe vremea aia. Noi am urcat PIB-ul şi salariile. În privinţa asta nu am niciun reproş să-mi fac. 
A.A.: Aţi crescut investiţiiile neproductive, ţara nu a mai încasat bani de pe urma acelor cheltuieli salariale. Este exact ceea ce vi se reproşează: că nu aţi făcut o proiecţie pe termen lung. S-a încasat mult, dar nu s-a făcut o previziune din care să reiasă că se va păstra acelaşi grad al încasărilor.V.V.: Este o prostie cu “P” mare! Niciodată o guvernare, mai ales în situaţia de deficit structural în care este România, nu pune bani în excedent bugetar. Păi dacă aveam excedent bugetar şi mergeam într-o comună şi ăla îmi arăta şcoala prăpădită, păi dumneata puneai bani deoparte ca să-i cheltuiască Boc şi cu Udrea, în loc să îi repair omului şcoala? Noi în doi ani am reparat 2000 de şcoli. Din cele trei mii şi ceva de comune, aproape că nu există nici una în care să se fi reparat, consolidat măcar o şcoală. În această perioadă, eu, ca ministru, am preluat veniturile bugetare la 40 de miliarde de lei şi le-am lăsat la 60 de miliarde de lei. Am preluat fondul de salarii cu 10 miliarde de lei şi l-am lăsat cu 15 miliarde de lei. Adică exact proporţia de 50%. Adică nu pentru români guvernăm? Guvernăm pentru Boc? Dacă veneau profesorii să le măresc cu 50% veniturile, trebuia să le spun că nu pot, că vine la guvernare Boc şi eu trebuie să le dau banii voştri să ia frunze pentru programele de turism, să facă domnul Videanu cu Hidroelectrica, să reînnoiască contractele băieţilor deştepţi până în 2018, să facă firmele şmecherii?! Trebuia să le spun să mă ierte? Vă amintiţi când urlau Boc cel Mic şi cu Geoană cel Lung : “Dacă Guvernul Tăriceanu nu dă 50% să plece, că venim noi!” 
A.A.: Văd că sunteţi supărat pe ambii.V.V.: Nu sunt supărat deloc. Sunt supărat pe cei care au crezut că o să se dea a 13-a pensie, că o să trimitem cosmonauţi pe lună.
A.A.: Domnule Vosganian tocmai ce aţi spus că, comunismul se baza pe faptul că  reprima cu pumnul gura care cerea pâine. Iată, mai nou există un altfel de represiune, şi anume reprimarea cu promisiuni a masei care cere pâine. Sigur, promisiunea este o armă la îndemâna oricărui politician, iar ceea ce spuneţi dumneavoastră şi PNL, opoziţia în general, este etichetat ca şi populism.V.V.: Populism înseamnă să promiţi tot felul de lucruri. Eu mi-am pus cariera în joc în 2008, ca să salvăm această ţară! M-am opus din răsputeri populismului lui Boc şi Geoană, pentru că ştiam că ţara se va duce de râpă. Adică, acolo unde s-a putut, am făcut. M-aţi auzit pe mine vorbind de Fondul Monetar Internaţional, alergând cu limba scoasă după bani pentru a plăti salariile profesorilor sau pensiile? Aţi auzit în doi ani cât am fost eu ministru de vreo demonstraţie? Am fost doi ani ministrul celui mai mare minister din România. Am avut de la minele de cărbuni şi până la cercetarea nucleară şi administraţia fiscală o paletă foarte largă. În doi ani n-am avut nico manifestaţie de protest sau vreo grevă, pentru că am ştiut să comunicăm cu oamenii. Nu-mi vorbiţi despre responsabilitatea unui guvern nătâng, care nu ştie ce să mai facă să-şi salveze pielea!
A.A..: Domnule Vosganian, aţi prins o conjunctură în care economia duduia, spre deosebire de ceea ce se întâmplă acum. V.V.: Am o întrebare: dacă atunci când economia duduie guvernul nu are niciun merit şi dacă atunci când economia cade guvernul n-are nicio vină, de ce mai avem nevoie de guvern?
A.A.: Pentru că asta este retorica actuală. N-aţi văzut, „greaua moştenire”...V.V.: Aşa, da! Am să vă dau mai multe exemple prin care am ajutat economia să crească. Era nevoie să mărim CAS? Puteam să n-o fac, ţara o duce bine. Puteam să creez deductibilităţi pentru ca oamenii să se îndrepte către fondurile private de pensie, puteam să-mi umplu buzunarele pentru că era economia în creştere. Dar o dată n-am dat un telefon unui director de finanţe. Aţi auzit vreodată de rudele mele? Dumneavoastră ştiţi din cine este compusă familia mea? 
A.A.: Din armeni. V.V.: Da, dar ce ramificaţii, surori, mame, firme? Aţi auzit vreodată?
A.A.: Am auzit de cărţile lui Vosganian, dar de firmele lui Vosganian nu.V.V.: Dar de rudele lui Meleşcanu aţi auzit, de rudele lui Nicolaescu? Vedeţi, pentru noi a face tertipuri  poate ar fi fost mai lesne, dacă moral vorbind am fi făcut. Guvernatorul Băncii Naţionale, în septembrie 2008, când eu pregăteam proiectul de buget, spunea: “la anul România va creşte cu 5,5%. Nu există niciun  motiv ca România, în următorii 5 ani, să nu aibă un ritm mediu de creştere de 5% pe an”. Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană, toţi au dat prognoze între 5,5% şi 6,5% pe plus. Am avut o discuţie cu Călin Tăriceanu, iar concluzia a fost că toate prognozele vin de la 5,5% minim, iar noi suntem datori să ne bazăm pe prognoză. Nu puteam eu, ca în septembrie, când economia creştea cu 9%, să vin cu scăderi. “Uite cum facem, i-am spus premierului, prezentăm proiectul de buget, cu o creştere de 6% în 2009. Proiectul ăsta, protrivit deciziei Palatului Parlamentului nu se va dezbate decât după alegeri. Uite, aici mai avem o rezervă, încă un proiect, cu o creştere de 2%. Dacă mai rămânem la guvernare şi lucrurile se schimbă, atunci intrăm cu proiectul de 2%.” 
A.A.: Cristian Preda spunea chiar zilele trecute: “trebuie luat în calcul varianta unui guvern PNL-PSD din toamnă, cu PDL în opoziţie, dacă va eşua un alt aranjament ”. Eu din asta înţeleg că se discută despre un “alt aranjament”, poate o apropiere a PNL de PDL.V.V: În acest moment PD este într-o mare derută. Nu poţi discuta, ca partid, cum e PNL, cu o structură politică diformă, atât de mare în parlament şi atât de mică şi de hulită în stradă. Este de neconceput. PD numai prin fraudă are acum această forţă. Are o stabilitate bazată pe trădare şi în plus se adaugă strania viziune managerială, cu tot felul de vectori de imagine, cum este doamna Udrea, de exemplu, pe care eu îi refuz.
A.A.: Când spuneţi că PDL se bazează pe trădare vă referiţi desigur, la acei parlamentari care au migrat spre grupul independenţilor.V.V.: E vorba de peste 40 de parlamentari care asigură acum majoritatea guvernamentală. Ăsta este motivul pentru care PNL consideră că stabilitatea României trebuie să aibă la bază alegeri anticipate. La o adică, din 40% care s-au suit în trenul PD, la prima staţie se dau jos şi se reîntorc la noi toţi! 
A.A.: Şi ei nu sunt tot trădători? Dacă se întorc la PNL, sunt în regulă?! Şi chiar e probabil să se întâmple asta, pentru că viceliderul grupului dumneavoastră senatorial, domnul Frâncu, spune că 12 parlamentari PNL au avut discuţii exploratorii pentru înscrierea în PNL.V.V.: Trebuie să vă spun răspicat un lucru: în aceste două săptămâni, cât am fost mandatat să girez problemele partidului, nu am mandatat pe nimeni să negocieze cu parlamentarii PD. Această ştire este legată doar de tatonări. Nimeni din PNL nu are în acest moment mandat de negociere cu parlamentarii PD, însă există într-adevăr o anumită presiune. Concluzia este că trebuie să facem ceva în plan legislativ. Votul uninominal, aşa cum a fost consacrat el în România, a fost o eroare. Românii nu erau pregătiţi pentru votul uninominal, clasa politică nu era pregătită pentru votul uninominal, şi faptul că au apărut parlamentari în colegii care au intrat dintr-o întâmplare, cu foarte puţine voturi, cu puţine şanse să-şi perpetueze poziţia, a făcut ca aceştia să fie o pradă uşoară. Să fie precum gazelele rătăcite de cireadă, pe care felinele le adulmecă. Mulţi dintre ei au alcătuit grosul acestui UNPR. Şi la mine în oraş există o doamnă care a intrat cu 2000 de voturi în parlament, noi ne-am bucurat atunci, dânsa nu avea nici o răspundere politică însă. După câteva zile, după ce a văzut că în parlament lucrurile se dezechilibrează în favoarea PD, a dat o declaraţie prin care a spus aşa: „dacă eu am luat 2000 de voturi şi cel de la PD a luat 8000, se cheamă că eu trebuie să reprezint voinţa majorităţii, trec la PD”. Parlamentarii încă nu şi-au onorat misiunea de a reprezenta naţiunea şi de a o călăuzi pe un temei moral. În privinţa asta am 20 de ani de politică. Concluzia este că morală fără politică există, dar politică fără morală nu există. Până la urmă eficienţa unei guvernări nu se caută în Monitorul Oficial, la rezultatul alegerilor, ci în casele şi sufletele oamenilor. A.A.:Care este viziunea dumneavostră în ceea ce priveşte România zilelor următoare, a anilor următori?V.V.: Primul lucru: nu iei doar măsuri de urgenţă, neglijând faptul că România va exista şi la anul, şi peste 100 de ani. Nu intri cu extinctorul în incendiu şi începi să dai cu clăbuci peste picturile de Picasso, doar ca să stingi focul. De aceea România trebuie salvată, dar trebuie ca strategia să aibă şi un orizont pe termen foarte scurt, mediu şi foarte lung. Ne menţinem dorinţa ca România să fie una dintre primele 10 ţări ale Uniunii Europene, ca putere economică. Ne menţinem obiectivul de a adera în a doua jumătate a acestui deceniu la zona euro. Obiectivele sunt legate în primul rând de restructurarea sistemelor de politici publice. Revoluţia statului liberal se bazează pe faptul că cetăţeanul devine purtător al politicilor publice. Punctul de pensie este o reminiscenţă comunistă. Nu are statul ce să negocieze cu pensionarul, ce pensie să-i dea, pentru că pensionarul adună toată viaţa şi de aceea orice român trebuie să fie un purtător al unui card de asigurări sociale. N-are de ce să dea cetăţeanul contribuţie de sănătate la CAS. Cetăţeanul depune banii într-un fond privat de sănătate, dacă e sănătos 20 de ani poate după 20 de ani să-şi scoată o parte din bani şi să facă o casă, dacă vrea, cu ei. Banul omului nu trebuie să meargă la grămadă. Al doile alucru obligatoriu este reindustrializarea României. Trebuie să încurajăm capitalul românesc. Nu în ultimul rând trebuie să se stabilească o relaţie de încredere între stat şi cetăţean. Cetăţeanul este axul central al construcţiei.

Sursa: Observator.info