Stire

Organizatorii ?Autentic - Fest? promit pentru duminică, la Moneasa un maraton de muzică populară

03.08.2010 ⋅ 0 comentarii

A doua ediţie a Festivalului Judeţean de Folclor „Autentic-Fest” va reuni 30 de formaţii şi ansambluri de cântece şi dansuri din diferite zone ale judeţului.


Participanţii la concurs au fost selectaţi în trei etape zonale, desfăşurate la Tăcăşele, Lipova şi Şiria. Etapa finală se va desfăşura duminică, la Moneasa, începând cu ora 10, la Teatrul de vară. De asemenea “Autentic - Fest„ se va desfăşura şi anul acesta pe două secţiuni - juniori şi seniori - câştigătorii urmând a fi recompensaţi cu premii dar se vor acorda şi două trofee, unul pentru fiecare secţiune. “Numărul participanţilor este considerabil mai mare comparativ cu anul trecut. În cazul formaţiilor, de exemplu, anul acesta s-au înscris în concurs 21 însă au fost selectate 11 în timp ce anul trecut s-au înscris doar 10. Acest fapt este o adevărată bucurie pentru noi, demonstrându-se că «Autentic-Fest» generează noi şi noi formaţii în special de tineri care vor păstra şi transmite mai departe obiceiurile şi tradiţiile locale„, a spus Adrian Ţolea, vicepreşedintele Conisliului Judeţean Arad. Anul acesta au apărut modificări şi în privinţa compononţei formaţiilor şi a ansamblurilor participante – “Acum numărul dansatorilor dintr-o formaţie este mult mai mare. Anul trecut erau aproximativ 630 de participanţi iar acum sunt peste 900„, precizează Ana-Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.Organizatorii au mai explicat că anul acesta jurizarea se va face cu note la vedere pentru ca desfăşurarea evenimentului să fie cât mai transparentă şi să nu existe discuţii. De asemenea, participanţii vor avea un anumit timp în care să îşi prezinte programul iar dacă nu il vor respecta, li se va opri muzica. “Va fi un eveniment de mare amploare duminică - un maraton de aproximativ 10 ore de dansuri şi muzică populară„, mai spune Ţolea.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro