Stire

Restructurarea instituţiilor din subordinea Primăriei Arad şi CJA: 750 de posturi reduse pe h?rtie, de patru ori mai puţine plecări efective

10.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Săptămâna aceasta, Primăria Municipiului Arad şi Consiliul Judeţean operează restructurările impuse de Guvernul Boc prin intermediului Ordonanţei de Urgenţă nr. 63/2010. Consilierii judeţeni au aprobat deja ieri noile organigrame din cadrul instituţiilor subordonate CJA, aflate sub incidenţa OUG 63/2010. Rezultatul global a fost reducerea unui număr de 544 de posturi, la care se adaugă alte 210 posturi reduse din instituţiile aflate în subordinea Primăriei Municipiului. Numărul plecărilor efective din instituţiile publice arădene afectate de ordonanţa Guvernului Boc este însă cu mult mai mic. Conform unei situaţii prezentate de Consiliul Judeţean, din cele 544 posturi reduse, doar 183 sunt ocupate, cele mai multe (140) fiind în cadrul Direcţiei Publice de Pază. Alte nouă posturi reduse reprezintă pensionări sau plecări voluntare. În cazul Primăriei Arad, este cert că vor fi concediaţi 27 de poliţişti comunitari, purtătorul de cuvânt precizând că din aparatul propriu al primarului sau din cadrul instituţiilor de cultură nu va pleca forţat nimeni. De asemenea, din aceste instituţii de cultură vor fi reduse şi o serie de posturi ale artiştilor, însă acestea sunt ocupate în prezent de pensionari sau de artişti aflaţi în pragul pensionării. Nu este exclusă nici situaţia existenţei altor plecări voluntare din cele două instituţii administrative importante ale judeţului: Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean. Ca urmare a operării acestor reduceri de posturi vacante, dar bugetate, în special aparatele proprii ale primarului municipiului şi a Consiliului Judeţean vor suferi modificări de structură, mai multe birouri/ departamente/servicii/direcţii urmând a fi reorganizate conform unor proiecte de hotărâre votate de consilieri. Dacă cei din Consiliul Judeţean au reuşit să elaboreze o nouă organigramă care cuprinde cu aproape 50 de posturi mai puţin decât maximul admis (539 faţă de 586), angajaţii Primăriei s-au încadrat la fix în maximul stabilit de lege: 899 de posturi.   După mai multe săptămâni de frământări, discuţii şi proteste, în Consiliul Local Municipal vor fi supuse aprobării mai multe proiecte de hotărâre privind restructurarea activităţii din Primăria Municipiului sau din instituţiile subordonate. Conform proiectului de hotărâre, numărul total al posturilor reduse din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, Poliţiei Comunitare, Filarmonicii de Stat, Teatrului de Păpuşi şi Casei de Cultură (ultimele două instituţii comasate) este de 210. Aceste reduceri de posturi vin ca urmare a aplicării Ordonanţei de Guvern 63/2010, act normativ conform căruia, la Arad, au fost exceptate de la restructurare: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” (91 de posturi), Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad (689 posturi), cadre medicale din învăţământul preuniversitar de stat (73 de posturi). Cele 210 posturi reduse nu înseamnă neapărat că au plecat atâţia oameni din aceste instituţii, multe posturi fiind în acest moment vacante, dar bugetate. „În Primăria Arad nu a existat un excedent de personal conform prevederilor Ordonanţei. Prin excluderea Teatrului din Ordonanţă nu s-a mai pus problema reducerilor de personal. Din Primărie nu va pleca nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici. Din câte se pare, concedieri efective vor avea loc doar în cadrul Poliţiei ComunitareÎntreaga structură a Aparatului de specialitate al Primarului va suferi modificări importante, urmând a fi comasate/desfiinţate sau înfiinţate Birouri, Compartimente sau Servicii. Modificările în organigramă sunt detaliate în 70 de puncte ale proiectului de hotărâre, fiind inclusă o gamă largă de “mişcări”, inclusiv transferul unor persoane dintr-un post (din cadrul unui serviciu/birou sau compartiment) în altul. Foarte multe din posturile reduse sunt vacante, ele fiind însă finanţate, banii întorcându-se însă la bugetul local. După cum s-a şi precizat în proiectul de hotărâre, câteva persoane  care au lucrat în Primărie pe bază de contract (26), vor fi transformate în funcţionari publici. Per total, Aparatul de specialitate al Primarului cuprindea 700 de posturi, inclusiv cei 73 de asistenţi şi medici din şcoli, după restructurare numărul ajungând la 639 posturi (566 dacă scădem medicii din şcoli).  La Filarmonică, numărul posturilor reduse este de 17, diferenţa făcându-se între 138 şi 121, numărul de angajaţi după restructurare. Conform unui alt proiect de hotărâre care se referă doar la angajaţii din Filarmonică, în ceea ce priveşte partea artistică, vor fi desfiinţate patru funcţii contractuale vacante de execuţie de artist instrumentist, nivelul studii superioare, dar şi o funcţie contractuală vacantă de execuţie de şef partidă, nivelul studiilor superioare de la Orchestră. De asemenea, se vor desfiinţa două funcţii contractuale de execuţie de şef partidă, nivelul studiilor superioare şi o funcţie contractuală de execuţie artist instrumentist, nivelul studiilor superioare de la Orchestră, funcţii în prezent ocupate de persoane care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi au solicitat pensionarea. Aceleaşi principii au fost aplicate şi în cazul Corului Filarmonicii, unde va fi desfiinţată o funcţie vacantă şi alte trei ocupate în prezent de pensionari sau de persoane aflate la vârsta pensionării care au solicitat retragerea din activitate. Teatrul de Marionete va absorbi Casa de Cultură a municipiului, operaţiunea urmând a fi aprobată tot în şedinţa de joi. În urma comasării celor două instituţii, Teatrul de Marionete va avea 47 de posturi, cu zece mai puţine decât suma posturilor celor două instituţii. Dintre cele 47 de persoane, patru vor avea funcţii de conducere, numărul mânuitorilor de păpuşi fiind de 10. De asemenea vor fi menţinute câteva posturi tehnice pentru funcţionarea Teatrului de Păpuşi (croitor, confecţionat decoruri şi păpuşi), dar şi unele compartimente precum: contabilitate, secretariat (7 posturi) sau management proiecte culturale cu finanţare internaţională (4 posturi). În cazul Poliţiei Comunitare, numărul posturilor pe hârtie a trebuit redus de la 287 la 165. Numărul angajaţilor acestei instituţii este în prezent de 192. „Organigrama Poliţiei Comunitare Arad a fost aprobată în noiembrie 2009 pentru un efectiv de personal în număr de 192. Conform OUG 63/2010, trebuie să existe post la mia de locuitori. Aradul are 165.000 de locuitori, după ultimul recensământ,  rezultând 165 de posturi. Va pleca din instituţie diferenţa dintre 192 şi 165, adică 27 de persoane”, a explicat Viorica Graur, şeful Poliţiei Comunitare Arad.În total, administraţia municipiului a reuşit să atingă maximul admis de OUG 63/2010 privind numărul de angajaţi din instituţiile aflate sub incidenţa actului normativ: 899 posturi, cifră stabilită de altfel şi de Prefectura Arad, în baza aceleiaşi ordonanţe.
Consiliul Judeţean: Consilierii judeţeni au aprobat restructurările din instituţiile aflate în subordinea CJA  într-o şedinţă extraordinară care a avut loc ieri. Cei din cadrul Consiliului Judeţean au prezentat o situaţie clară privind numărul de posturi reduse, dar şi privind numărul persoanelor care au plecat efectiv din instituţie. Per total, conform OUG 63/ 2010, în Consiliul Judeţean Arad au trebuit să rămână 455 de posturi ( aici sunt incluse: aparatul de specialitate, instituţiile de cultură, unităţile medico-sociale, Camera Agricolă). Mai departe, în cadrul Direcţiei de Pază au trebuit păstrate 91 de posturi, la Evidenţa Persoanelor 30 de posturi, respecitv 10 posturi în cadrul Direcţiei ce se ocupă de implementarea proiectelor din fonduri europene. Situaţia detaliată pe fiecare instituţie din subordinea CJA se prezintă în felul următor:Consiliul Judeţean: au fost 252 de posturi, din care s-au redus 35, au rămas 217. Cele 35 de posturi reduse reprezintă: 26 de posturi vacante şi 9 pensionări;Complexul Muzeal Arad: au fost 74,5 posturi s-au redus 23,5, au rămas 51. Din cele 23,5 posturi reduse, 12,5 sunt vacante şi 11 ocupate;Biblioteca Judeţeană: au fost 49 de posturi, s-au redus 11, au rămas 38. Din cele 11 posturi reduse, 7 sunt vacante şi 4 ocupate;Centrul Cultural Judeţean: au fost 72 de posturi, s-au redus 35,5, au rămas 36,5. Din posturile reduse, 17,5 sunt vacante şi 18 ocupate;Unităţi medico-sociale: au fost 71,5, s-au redus 14, au rămas 57,5. Din cele 14 posturi reduse, zece sunt vacante şi patru ocupate;Camera Agricolă: au fost 24, s-au redus 6, au rămas 18. Toate cele 6 posturi reduse sunt ocupate;Evidenţa persoanelor: au fost 41 de posturi, s-au redus 11, au rămas 30. Din cele 11 posturi reduse, 10 sunt vacante iar unul este ocupat de o persoană aflată în preaviz;Direcţia de pază: au fost 499, reduse 408, au rămas 91 de posturi, Din cele 408 posturi reduse, 268 sunt vacante şi 140 ocupate.În urma acestor restructurări, numărul angajaţilor din Consiliul Judeţean şi instituţiile subodonate, incluse în OUG 63/2010 este sub limita maximă admisă. Conform datelor furnizate de instituţie, numărul total al posturilor din instituţiile amintite mai sus va fi de 539, maximul permis de lege fiind 586. Adunând numărul posturilor reduse şi ocupate, rezultă că 183 de angajaţi ai Consiliului Judeţean vor pleca din instituţie (şi din cele subordonate), excluzându-i aici pe cei care vor ieşi la pensie sau pe cel care se află în preaviz. 

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro