Stire

Roberta Anastase, la Arad: ?PDL a uitat să comunice cu oamenii la nivel local?

11.08.2010 ⋅ 0 comentarii

În cadrul scurtei sale vizite la Arad de ieri după-amiaza, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a participat la o întâlnire cu liderii locali ai PDL. Întâlnirea a avut loc în biroul primarului, temele de discuţie fiind însă mai degrabă politice. Conform Robertei Anastase, discuţiile s-au purtat  despre modul în care PDL ar trebui „să se întoarcă la un concept care ne-a adus succes şi de care ne-am îndepărtat, şi anume cel de partid al comunităţilor”. Roberta Anastase a explicat aşa: guvernarea, mai ales în timp de criză, ar absorbi „toate resursele la nivel politic.” Dar, spune Anastase, „lucrurile trebuie privite puţin diferit, trebuind să existe un echilibru între ceea ce înseamnă o viziune de ansamblu la nivel macro legată de cifre reci, seci şi adeseori neplăcute, şi între ceea ce este a doua realitate, legată de comunităţile locale, de nevoile lor şi de găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor la nivel local. (...)  (PDL, n.r.) Am pierdut  echilibrul dintre cele două abordări. (...) Într-o guvernare cifrele sunt cele care vorbesc şi care te îndeamnă să iei decizii pe care este foarte important să le explici. Am uitat să facem asta, ori comunicarea este o componentă foarte importantă (pentru un  partid, n.r.)”, a declarat Anastase, adăugând că în efortul de îmbunătăţire a comunicării, PDL trebuie să se bazeze pe „resursa” reprezentă de „administratorii de succes, oameni tineri care au fost trimişi în teritoriu să candideze şi care au câştigat. Avem chiar aici două exemple”, a arătat Anastase, referindu-se la Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Roberta Anastase nu a adus critici concrete la adresa unor lideri ai PDL care ar fi consideraţi responsabili de situaţia constatată, vorbind tot timpul la modul general, în ciuda întrebărilor venite din partea presei.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro