Stire

Florin Galiş acuză din nou: ?CLM şi CJA falimentează CTP?

11.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, a abordat din nou subiectul Companiei de Transport Public, susţinând că acţionarii acesteia (în principal Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean) direcţionează compania spre faliment. Galiş aduce ca probă şomajul tehnic în care au fost nevoiţi să plece, temporar, unii angajaţi ai societăţii, acuzând de altfel şi sindicatul din CTP că nu reacţionează faţă de această situaţie. „Conducerea Companiei a luat măsura de a trimite în şomaj tehnic angajaţii CTP, aceştia având câte două săptămâni liber pentru care primesc doar 75% din salariu şi 10 bonuri de masă. Sunt acţiuni agresive ale acţionarilor la adresa acestei societăţi. De-acord că la o analiză economică  indicii financiari ai companiei nu ar arăta prea bine şi că reducerile salariale se pot motiva, dar să nu uităm că CTP a fost adus aici de administraţie – CLM şi CJA compunând acţionariatul societăţii”, a declarat Florin Galiş. Liberalul a mai amintit de mai vechea sa sesizare privind faptul că „s-au luat cele mai profitabile curse de autobuz de la CTP”, concluzionând că „societatea este descurajată, i se iau clienţii”. Mai mult, Florin Galiş a constat şi faptul că „sindicatul este obedient faţă de conducere, iar în aceste condiţii angajaţii nu trebuie să se aştepte ca sindicatul să le apere drepturile. CTP este în derivă, ne aşteptăm la măsuri şi mai drastice asupra angajaţilor”, previzionează Florin Galiş în numele liberalilor arădeni. Tot legat de problema transportului în comun din Arad, Florin Galiş a mai arătat că abonamentul pentru toate liniile va fi mai scump decât la Bucureşti (58 de lei faţă de 50), dar mai ieftin cu doar doi lei faţă de Timişoara (58 faţă de 60), oraş însă  „cu o suprafaţă mult mai mare” şi cu mai multe linii urbane de tramvai, autobuz sau troleibuz.  

Sursa: Observator.info

Autor: L.C ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro