Stire

HC Arad a fost "?nviată" de autorităţile locale

12.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Aradul va avea din nou o echipă masculină de handbal, iar acest fapt este posibil datorită implicării autorităţilor locale, în speţă a Consiliului Judeţean. Cu toate că anul bugetar s-a încheiat şi nu se pot aloca acum fonduri, Nicolae Ioţcu spune că echipa va avea suficienţi bani pentru a nu capota cum s-a petrecut în trecut. Responsabil cu atragerea de fonduri, până la sosirea banilor publici în urma unui proiect la Centrul Cultural Judeţean, este senatorul Ovidiu Marian, un iubitor al handbalului. Echipa a primit girul de a se înscrie în eşalonul doi al handbalului românesc iar obiectivul este clar, promovarea la finalul campionatului. „Dacă nu vom cădea în grupa nordică, acolo unde se află Turda, atunci sunt convins că nu vom avea probleme şi vom promova. Vom vedea în ce grupă ne va repartiza federaţia”, a spus Sabin Dagău, antrenorul echipei. De altfel, acesta a mai pregătit în urmă cu doi ani gruparea arădeană şi doar neşansa de la baraj a făcut ca HC Arad să nu promoveze. În prezent, Dacău se bazează pe un lot de 16 handbalişti, dintre care trei sunt juniori. „Vreau să formez aici o echipă tânără, doar din localnici. Vreau ca în viitor să fim o echipă puternică care să fie respectată în Divizia naţională”, a mai spus tehnicianul de la HC Arad. Preşedintele Mihai Petrică a recunoscut că începând cu 1 ianuarie echipa îşi va schimba numele. „Se va numi HC Gloria Arad”, a spus preşedintele clubului arădean. Campionatul va începe peste trei săptămâni, iar până atunci echipa e angrenată într-un interesant turneu la Arad care se va încheia astăzi. „Am revenit la Arad la fel de ambiţios şi optimist. Vreau să fac treabă bună”, a concluzionat Sabin Dacău.  Îmbrăcaţi în haine noiLotul de handbalişti a avut şi o surpriză plăcută. Preşedintele Consiliului Judeţean s-a implicat în achiziţionarea a două rânduri de echipament de la o firmă de echipament sportiv. Achiziţionarea acestuia a fost posibilă prin intermediul unui sponsor „găsit” de Nicolae Ioţcu, iar preţul echipamentului a depăşit suma de 150 de milioane de lei vechi.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.B.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro