Stire

Cermei - Inaugurare modernă: sens giratoriu, f?nt?nă arteziană cu lumini şi amenajare florală ?n centrul comunei

13.08.2010 ⋅ 0 comentarii

În plin miez de foc al verii, comuna Cermei a avut parte de o inaugurare cu totul specială în chiar centrul localităţii: un sens giratoriu din care izvorăşte o fântână arteziană. În plus, întreg centrul este nou asfaltat şi reamenajat cu spaţii verzi şi aranjamente florale atrăgătoare. Aşa cum arată acum, spaţiul central poate rivaliza cu oricare alt centru de... urbe – în privinţa asfaltului, amenajării şi decorării spaţiului verde, a unui look schimbat total. Această schimbare ...urbanistică este rezultatul acordului dintre primar şi consiliul local hotărâţi să ofere Cermeiului un aspect modern şi frumos. Iată – efortul financiar a meritat. Realizarea acestui spaţiu modern unde vor dori să se relaxeze toţi locuitorii comunei, de fapt, orice trecător prin aceste locuri frumoase este meritul unor profesionişti desăvârşiţi şi recunoscuţi deja pe plan naţional: echipa tată-fiu Gheorghe Grantner şi fiul său, Edy.
După-amiaza zilei de miercuri a fost una plină pentru Cermei, buricul târgului fiind plin de lume oficială (prefectul Bibarţ, vicepreşedintele CJ Cristian Drăgan, comandantul IJP Arad Alexandru Tanco, etc.) locuitori ai comunei alături de primarul Ioan Vesa, viceprimar şi echipa de consilieri locali. Un grup de preoţi au oficiat slujba de sfinţire a obiectivelor inaugurate - sensul giratoriu şi fântâna arteziană după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi la căminul cultural unde gustările delicioase şi muzica românească au contribuit din plin la încingerea atmosferei. Evident, datele tehnice despre obiectivele realizate nu puteau fi obţinute decât de la cei doi Grantner cu mână de aur, Gheorghe şi Edy. „Întregul centru a fost asfaltat, modernizat şi amenajat pe o suprafaţă de 1660 mp. Arcul de cerc al fântânii este de 25 mp iar fântâna este de 7,5 m cu şase jeturi spumante la care se adaugă şi un jet-joc de apă. Seara, apa este reflectată coloristic datorită efectelor unui proiector RGB (red-green-blue) în 16.600 nuanţe, joc de lumini cu schimburi de culori. Ceea ce am făcut la Cermei este unic în judeţ. Am mai făcut astfel de fântâni doar în câteva locuri din ţară.” Sensul giratoriu, fântâna arteziană şi întregul ansamblu floral realizat pe spaţiul central asfaltat s-a realizat în 7 săptămâni. Primarul Ioan Vesa a fost deosebit de emoţionat, astfel că – cel puţin în privinţa sa - cuvintele au fost de prisos. Cermei s-a ales însă cu un centru care poate fi de acum încolo un exemplu pentru toate celelalte localităţi, indiferent de categorie, rurale sau urbane. Cine ştie – s-ar putea ca întreaga comună să fie cuprinsă de febra realizării unui spaţiu estetic modern şi curat care să întregească pe deplin frumuseţea naturală a acestei aşezări din Câmpia Teuzului cu oameni harnici, ambiţioşi, dornici să locuiască într-o comună frumoasă, modernă şi bogată. 

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro