Stire

Noua stagiune a Teatrului din Arad ne propune trei premiere, dar şi bilete la jumătate de preţ

13.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Stagiunea 2010-2011 a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad va demara în forţă, publicului arădean pregătindu-i-se o serie de surprize. Până la sfârşitul acestui an calendaristic, teatrul arădean va prezenta publicului trei premiere la sala Studio, un spectacol lectură în premieră şi, bineînţeles, o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic.
În ciuda problemelor cu care se confruntă instituţia de cultură -  cele de ordin financiar – aceasta pune în continuare pe primul plan, interesul iubitorilor de teatru. Astfel, prima premieră a noii stagiuni este programată pentru sâmbătă 11 septembrie şi este vorba despre drama în două acte „Năpasta“, de Ion Luca Caragiale – o piesă care deţine un loc aparte în dramaturgia marelui scriitor român. Spectacolul este pus în scenă de Valentin Voicilă şi, după premiera din 11 septembrie, a doua sa reprezentaţie va avea loc duminică, 12 septembrie. În cursul săptămânii viitoare, regizorul Ştefan Iordănescu va începe repetiţiile pentru un nou spectacol la sala Studio, inspirat din dramaturgia contemporană românească. Textul ales este „Google, ţara mea“, scris de criticul de teatru Michaela Michailov. La începutul lunii octombrie va veni la Arad actriţa şi regizorul Liana Ceterchi, care va pune în scenă piesa „Belvedere“, de Ana Maria Bamberger. Spectacolul îi va avea în distribuţie pe actorii Adriana Ghiniţă, Ovidiu Ghiniţă şi Ştefan Statnic.
Biletele la teatru se reduc cu 50%Conştient că salariile au scăzut drastic iar în ziua de azi pentru bugetari chiar şi 5 lei contează, Laurian Oniga, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a decis să reducă preţul biletelor şi abonametelor. „Începând cu această stagiune, cu un bilet vor putea intra două persoane. Nu putem schimba biletele dar vom vinde unul pentru două persoane. De asemenea se va reduce la jumătate şi preţul abonamentelor atât pentru adulţi cât şi pentru elevi şi studenţi. Publicul nostru este format din oameni obişnuiţi, normali, fără vile, în cea mai mare parte profesori, intelectuali, elevi. Cum salariile au scăzut cu 25% omul se va uita şi la 5 lei de acum înainte”, ne spune Laurian Oniga. 

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro