Stire

Cheltuieli nejustificate ale Primăriei Arad de 23.500.000 lei fără TVA ?n acest an, conform Consiliului Local Civic

13.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Cei de la Consiliul Local Civic au realizat o investigaţie cu privire la licitaţiile publice realizate de Primăria Municipiului Arad în anul 2010. Conform preşedintelui AradID, Dan Artimon, au fost monitorizate 78 anunţuri de atribuire ale unor licitiaţii, sursele de documentare fiind siteurile „e-licitaţii” şi www.licitaţiipublice.ro. Din cele 78 de licitaţii, cei din cadrul CLC au evidenţiat 22, despre care spun că „sunt total nepotrivite pe timp de criză, când taxele şi impozitele au crescut şi există reglementări chiar de la Guvern privind gestionarea atentă a banilor publici. Suma totală este de 47 milioane lei, fără TVA, şi fără proiectul de reabilitare a centrului vechi, din care jumătate (23.500.000) este cheltuită pentru cele 22 de licitaţii”, a declarat Dan Artimon. Printre achiziţiile sau investiţiile Primăriei considerate a fi nepotrivite pentru un timp criză se află: „amenajarea accesului în ştrandul Neptun (aprox. 1.900.000 lei), servicii de tipărire, tehnoredactare şi distribuţie a ziarului Curier Municipal (aproximativ 150.000 lei), reabilitarea Sălii Festive din Palatul Administrativ (6.253.409 lei), panouri solare pentru încălzirea apei din bazinul aflat în zona comercială a ştrandului (909.241 lei), autoutilitară pentru ridicat maşini (318.595 lei)” Toate sumele între paranteze sunt fără TVA.  
Unele firme câştigătoare - legături mai strânse sau mai puţin strânse cu PDLCei de la Consiliul Local Civic au mers şi mai departe, spunând că unele firme câştigătoare ale licitaţiilor organizate de Primăria Arad au legături cu PDL. „ Majoritatea lucrărilor de infrastructură sunt câştigate de grupul Confort, patronată de Georgică Cornu – preşedintele Camerei de Comerţ din Timişoara. Confort deţine firma arădeană Conar şi 33% din ICIM, fiind abonată la lucrările publice din judeţele Arad, Timiş, Caraş -Severin şi Mehedinţi. Patronul ei se află în relaţii bune cu Sorin Frunzăverde (PDL, n.r.), preşedintele Consilului Judeţean Caraş-Severin. Firma UTI, care a câştigat administrarea semnalizării rutiere din Arad aparţine lui Tiberiu Urdăreanu, aflat în relaţii cu serviciile secrete şi cu Ministerul Apărării, de unde câştigă contracte. De asemenea, firma Castrum SRL (lucrarea de reabilitare a sălii festive, n.r.) a avut mari probleme cu restaurarea Castelului Corvineştilor. Lucrările au fost sistate şi acum se judecă, firma cerând amânări şi creşteri de preţuri. O situaţie similară este şi cu unele lucrări de restructurare din Cluj şi Timiş”, a exemplificat Dan Artimon. Preşedintele AradID a mai adus un exemplu şi dinafara municipiului Arad. Este vorba despre societatea comercială Palcu Impex SRL, care „ a câştigat contractul de reabilitare şi extindere a sistemului de canalizare din Ineu, deşi are ca obiect de activitate silvicultura. Firma este de condusă de Ovidiu Palcu, membru PDL şi finul primarului Gheorghe Falcă”, a mai arătat Dan Artimon. Cei din cadrul Consiliului Local Civic au anunţat că vor continua monitorizarea licitaţiilor publice efectuate de instituţiile publice arădene.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro