Stire

Mii de credincioşi s-au adunat la Mănăstirea Hodoş-Bodrog de Sf?nta Maria Mare

16.08.2010 ⋅ 0 comentarii

La fel ca în fiecare an sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mare a adunat mii de credincioşi din toate judeţele la Mănăstirea Hodoş-Bodrog.  Aceştia nu au ţinut cont de căldură şi au venit în număr impresionant, aproximativ 10.000 de persoane împânzind curtea lăcaşului de cult, dar şi împrejurimile. Cea mai mare parte din oameni a venit chiar de vineri, seara petrecând două nopţi şi două zile în rugăciune. Sâmbătă seara perelinii au refăcut Drumul Crucii după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim. Preoţii şi credincioşii parcurg drumul Crucii de două ori pe an, în Vinerea Mare, refăcând drumul lui Iisus Hristos pe Golgota, şi  în ziua Adormiri i Maicii Domnului, care a fost părtaşă la suferinţele Mântuitorului când a fost răstignit. Procesiunea Drumul Crucii de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog durează aproximativ trei ore, iar credincioşii parcurg acest traseu lung de aproximativ 4 kilometri, alături de preoţi,  oprindu-se la toate cele  14 cruci pentru a se ruga împreună cu soborul. Printre pelerinii prezenţi la Mânăstirea Bodrog, care ieri şi-a sărbătorit şi hramul, s-a aflat la fel ca în fiecare an şi Înalt Prea Sfinţitul,  Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, care a ţinut cuvântări pline de har şi înţelepciune. La doar câţiva kilometrii, în sat, sărbătoarea Sfintei Marii s-a simţit, căpătând o altă semnificaţie. Zeci de maşini, grătarele au sfârâit nestingherite, iar muzica a răsunat la maxim din boxe. Nu au lipsit micile tarabe amplasate în stradă, unde s-au găsit de toate de la haine şi încălţăminte la produse alimentare, vată pe băţ şi turtă dulce. 

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro