Stire

Lapte praf, biscuiţi şi paste făinoase pentru aproximativ 53.500 de asistaţi social din Arad

24.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Terminalul Cargo al Aeroportului Arad adăposteşte în acest moment tone de zahăr, făină şi biscuiţi. Asta deoarece Uniunea Europeană a trimis şi anul acesta ajutoare pentru oamenii nevoiaşi din România. Derularea Planului Anual European de Distribuţie de Ajutoare Alimentare a început deja. Ajutoarele pe anul 2010 constau în 1.583 de tone, produse constând în făină, zahăr, mălai, lapte praf, biscuiţi şi paste făinoase. Acestea vor fi distribuite celor patru categorii de beneficiari conform Hotărârii de Guvern nr. 600 din 2009. Categoriile de persoane cele mai defavorizate care vor beneficia de ajutoare alimentare în cadrul planului sunt: familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.O persoană beneficiază de ajutor - produse alimentare - o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus.Ajutoarele europene vor fi distribuite de către primării, aceste instituţii având în evidenţă persoanele care pot beneficia de acest program social. Numărul de beneficiari pe judeţul Arad este de 53.517 persoane.Aceste produse de la Uniunea Europeană ajung în Arad la Terminalul Cargo, de unde pleacă spre localităţile din judeţ pe cale rutieră. Distribuţia produselor în judeţ începe din luna septembrie şi se face sub coordonarea unui „grup de lucru” al Consiliului Judeţean Arad. Cantiăţile care urmează a fi distribuite unei persoane sunt următoarele: 14 kg de făină, 1 kg de zahăr, 1 kg  lapte praf, 1 kg biscuiţi, 7 kg de mălai şi 3 kg de paste făinoase. La Arad urmează să ajungă în zilele următoare laptele praf, pastele făinoase şi mălaiul.“Dorim ca prin mijloacele de care dispunem, inclusiv spaţiul de depozitare la Terminalul Cargo, să venim în întâmpinarea categoriilor de cetăţeni care beneficiază de aceste ajutoare europene” a afirmat Cristian Drăgan, vicepreşedintele CJ Arad. Cei mai mulţi beneficiari ai acestor ajutoare se află în municipiu: 11.474, iar dintre oraşe Pecica este fruntaşă, cu 1.820 de beneficiari. Mişca este prima la acest capitol în rândul comunelor arădene: 1.120 de beneficiari, urmată de Şiria (1.107) şi Craiva, care cu ceva mai mulţi de 3.000 de locuitori, înregistrează 1.061 de beneficiari ai acestor ajutoare. Şiştarovăţ are cei mai puţini - 46. 
Prima etapă a campaniei „Arădeni pentru arădeni” a ajuns la finalUltima sesiune de strângere a ajutoarelor din cadrul campaniei „Fii solidar, arădeni pentru arădeni”, se încheie astăzi. De-a lungul celor trei luni de campanie, arădenii au răspuns cu promptitune cererii municipalităţii de a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate. „Suntem mulţumiţi de rezultate şi cu siguranţă campania va continua. Astăzi vom distribui ceea ce s-a adunat, deoarece am finalizat încă 50 de anchete sociale” ne-a explicat Erika Stark, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad (DDAC). Pe parcursul celor trei luni de campanie, la cele şase centre de zi pentru vârstnici (Micălaca, Vlaicu, Grădişte, Confecţii, Aradul Nou, Căpitan Ignat), precum şi la Cantina Socială şi la Asociaţia Handicapaţilor Neuromotor s-au adunat nu mai puţin de 446 de saci de haine, 70 de kilograme de făină, 15 kilograme de zahăr, ş.a. Până în acest moment, 75 de familii nevoiaşe din municipiul Arad au fost ajutate, acestea primind pachete din articolele vestimentare şi alimentele donate de arădeni, iar în cursul zilei de astăzi încă 50 de familii vor primi ajutoare, în urma finalizării anchetelor sociale. „Arădenii au răspuns apelului nostru, şi considerăm că până în acest moment campania a avut impactul scontat, tocmai de aceea consider că această campanie va continua şi în perioada următoare” a mai afirmat Erika Stark.Acest proiect a fost implementat pentru a veni în sprijinul persoanelor şi familiilor care fac parte din categoriile vulnerabile din punct de vedere material din muncipiul Arad, fiind un proiect de parteneriat pentru solidaritate socială, iar principalii actori ai proiectului sunt ONG-urile, cultele religioase şi instituţiile publice din domeniul asistenţei sociale, care prin misiunea lor sunt în măsură atât să identifice beneficiarii şi nevoile lor, cât şi să acorde sprijin şi să activeze spiritul comunitar.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro