Stire

Orient Express - regele trenurilor a trecut ieri prin ţara noastră, intr?nd prin vama Curtici

31.08.2010 ⋅ 0 comentarii

egele trenurilor, Orient Express-ul a intrat duminică noaptea în România prin vama Curtici. Ieri turiştii au făcut un popas la Sinaia, pentru a vizita Castelul Peleş, după care vor pleca spre Istanbul, oprind şi la Bucureşti. Trenul, format din 15 vagoane de epocă, reface anual traseul dintre Paris şi Istanbul, iar cele şase zile de călătorie îi costă pe turişti aproximativ 7.000 de euro. 
Celebrul tren, care a legat pentru prima dată Parisul de Istanbul, în 1883, este cunoscut pentru luxul pe care îl oferă. Vagoanele trec prin oraşe precum Zurich, Veneţia, Viena, Budapesta, Sinaia, Bucureşti. Regula generală pe care trebuie să o respecte pasagerii este vestimentaţia, care trebuie să fie similară cu cea din anii ‘20, adică perioada în care au fost construite actualele vagoane. Cei 95 de pasageri, care au intrat duminică seara în ţara noastră şi care provin chiar şi din America sau Australia, beneficiază de cele mai luxoase condiţii şi cele mai fine meniuri ale bucătăriei franceze, cu 12 feluri de mâncare în fiecare zi. „Pentru mic dejun şi cină am făcut cumpărături de la Budapesta. Am gătit piept de pui cu trufe, roşii coapte şi zucchini, platou cu cele mai fine brânzeturi, iar la final o piramidă de ciocolată cu banană. Compun meniul în aşa fel încât să mulţumesc toată clientela”, spune Christian Bodiguel, bucătar-şef – Orient Express. Pentru majoritatea călătorilor trenul Orient Express este un mit. Cei mai mulţi oameni care au călătorit cu el au fost nobili şi chiar familii regale, vip-uri şi oameni de afaceri. Printre călătorii de astăzi se regăsesc oameni de toate categoriile sociale, de la nobili la actori, prinţi sau oameni care au economisit ani la rând pentru o asemenea călătorie. În plus aceştia provin din toată lumea, chiar şi din România. „Avem americani, spanioli, argentinieni, suedezi, finlandezi, italieni, japonezi... Sunt oameni de afaceri cărora le place să se plimbe prin vacanţe. Sunt în general oameni care de ani de zile călătoresc cu trenul sau pe vase de croazieră”, spune Giussepe Albaceli, şef de sală. 
Peste 6.000 de euro pentru o călătorie cu Orient ExpressBiletul pentru o călătorie cu Orient Express porneşte de la 6.000 de euro, mai puţin cu aproximativ 15% decât în anii trecuţi. Preţul creşte însă considerabil, odată cu pretenţiile călătorilor, pentru că 50 de grame de caviar Beluga costă 390 euro, iar o trilogie de caviar Baccari, Baeri şi Sturion Alb de 75 de grame costă 220 euro. „Călătoria este fabuloasă pentru cei ce iubesc trenurile şi vor să descopere Europa zilelor noastre. Călătoresc pentru prima dată cu Orient Express-ul şi sunt foarte fericit pentru că viitorul Uniunii Europene este România şi Bulgaria. E o călătorie destul de scumpă, dar totul e relativ, sunt mulţi oameni care vin cu acest tren dar care nu sunt neapărat bogaţi, dar o dată în viaţă îşi fac o plăcere. Eu am economisit 50 de ani”, spune Ştefan Berinaud, pasager.Orient Express circulă şi pe alte rute însă administratorii trenului spun că ruta care include şi ţara noastră este cea mai importantă deoarece se doreşte să se respecte exact primul traseu pe care l-a făcut acest tren în 1883. Astfel, pentru o călătorie de la Paris la Istanbul, cei interesaţi îşi cumpără bilete chiar şi cu un an şi jumătate înainte. Cu acest tren au circulat vedete de muzică şi film printre care John Travolta, Lizica Minelli, Peter Gabriel sau familiile regale ale Olandei şi Danemarcei. „Oamenii care vin în călătorii cu noi îşi pot permite astfel de sejururi. Pentru că suntem limitaţi la 100 de locuri, găsim încă pasageri pentru această frumoasă călătorie”, explică Bruno Jensen, managerul general al Orient Express. (S.R.)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro