Stire

UTA: Ivorianul Diarra şi brazilianul Edvan, testaţi de antrenori, iar Bier răm?ne o variantă pentru defensivă

31.08.2010 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti, a revenit luni din Italia cu un mijlocaş care va fi testat în cursul săptămânii de membrii staff-ului tehnic. Abdoulaye Diarra va împlini 24 de ani în octombrie, este născut în Coasta de Fildeş şi, conform impresarului, poate să evolueze ca mijlocaş de bandă - dreapta, stânga -, la nevoie şi ca fundaş lateral. Cumpărat în 2006 de Inter Milano pentru echipa Primavera, Diarra a evoluat un sezon şi jumătate pentru Maribor, ultimii doi ani petrecându-i la Bohemians Praga, în Liga I a Cehiei, echipa sa retrogradând acum câteva luni, apoi fiind trimisă în Liga a III-a din cauza unor probleme cu licenţa. "Diarra a intrat în programul echipei, iar antrenorii se vor pronunţa", a declarat Giovanni Catanzariti.  În programul echipei a mai intrat un mijlocaş brazilian de 31 de ani (!?!), Edvan Correia do Nascimento, care a mai trecut pe la Universitatea Cluj şi Şimleul Silvaniei, precum şi pe la formaţiile Vitoria şi Serrano, ambele din ţara natală, despre care nu se poate spune nimic deocamdată, eventual doar că surprinde că vârsta nu este un criteriu de care oficialii clubului arădean să ţină cont în mod special. Preşedintele utist nu s-a pronunţat deocamdată asupra viitoarelor mutări de care clubul arădean are nevoie, însă se studiază mai multe posibilităţi. "Lista cu posibili jucători e lungă, dar urmează să vedem. Sunt variante din ţară dar şi din piaţa Italiei, care e plină de africani care au rămas fără cluburi după ce federaţia a redus drastic numărul extra-comunitarilor care pot fi folosiţi", a adăgat italianul.O nouă mutare, după legitimarea polivalentului Calvin Tolmbaye, ar putea să fie legată de fundaşul central arădean, Tiberiu Bier. Acesta a evoluat pentru Arieşul Turda în prima rundă a noului sezon, însă se află în litigiu cu clubul, atât din cauza unor restanţe de ordin financiar, cât şi ca urmare a unei renegocieri eşuate, care i-ar permite să devină liber de contract. Dacă nu apar complicaţii, Bier va fi legitimat imediat după ce FRF îl va declara liber de contract. Altfel, deşi s-a insistat pentru readucerea lui Predrag Pocuca, se pare că sârbul nu va continua la Arad. "Din ce ştiu eu, în ultima discuţie ne-a comunicat că nu revine şi că în următoarele trei luni va rămâne acasă unde va fi întreţinut de familie. E o pierdere, ne bazam pe el, dar va trebui să ne descurcăm cum putem. Ar fi bine dacă s-ar întoarce Bier, pe care-l cunoaştem şi are deja o experienţă", a declarat Dan Stupar, antrenor al UTA-ei.  Portarul Lisvit se află în continuare în lotul lărgit al echipei, dar situaţia sa nu este clarificată.  

Sursa: Observator.info

Autor: Sebastian Şiclovan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro