Stire

De astăzi se pot depune cererile pentru instalarea ?n mediul rural

01.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Începând de astăzi, tinerii fermieri pot solicita finanţare pentru instalarea în mediul rural. Astfel, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Arad (OJPDRP) se pot depune solicitările de finanţare a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, sesiunea de depunere fiind deschisă până la data de 30 septembrie a.c.. „Toate proiectele se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora tinerii fermieri doresc să se instaleze şi să realizeze investiţia. În această sesiune, finanţarea proiectelor care vor fi depuse la APDRP este de peste 61 de miloane de euro, cu 11 milioane de euro mai mult decât în sesiunile precedente”, ne-a explicat Livius Ranta, purtătorul de cuvânt al OJPDRP Arad. Aşadar, suma totală alocată la nivel naţional prin Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” pentru finanţarea proiectelor care vor fi depuse la APDRP este de 61.426.400 milioane de euro, iar sprijinul nerambursabil acordat pentru un tânăr fermier în cadrul Măsurii 112 este de minimum 10.000 de euro şi maximum 25.000 de euro.În sesiunea precedentă, la Arad au fost depuse peste 130 de astfel de cereri, iar majoritatea celor care primesc finanţare se axează pe legumicultură, agricultură mare (porumb, grâu), pomicultură sau exploataţii mixte (plante şi animale), valoarea finanţării ridicându-se la sume cuprinse între 18-20.000 de euro.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro