Stire

MeningitaWest Nile creează panică: analizele pacienţilor sub 15 ani internaţi pe secţia de boli infecţioase vor fi trimise la Cantacuzino

01.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Toţi pacienţii cu vârste până la 15 ani, care sunt internaţi în cadrul secţiilor de boli infecţioase arădene cu meningită,  meningoencefalită  şi  encefalită cu LCR/lichid cefalorahidian, vor fi supuşi unor analize care apoi vor fi trimise de către Direcţia de Sănătate Publică Arad în capitală, la Institutul Cantacuzino, spre analizare. Investigaţia amănunţită este efectul cazurilor recente de meningoencefalită West Nile  şi a deceselor înregistrate la nivel naţional, pe fondul acestei boli.  Autoritatea sanitară avertizează că există trei forme de infecţie: asimptomatice, sindrom febril moderat şi meningo-encefalită. Sindromul febril moderat se manifestă prin febră, cefalee, frison, diaforeză (transpiraţie excesivă), astenie, limfadenopatie, gură şi mucoase uscate, dureri articulare şi alte semne asemănătoare gripelor sau virozelor. Uneori apar erupţii tranzitorii pe corp şi fenomene gastrointestinale (greaţă, vărsături, inapetenţă, diaree). La  meningo-encefalite debutul se manifestă  ca şi la sindromul febril, apoi scade nivelul conştienţei, spre semi-comă, cu reflexe tendinoase hiperactive, apoi diminuate, pot apărea tulburări extrapiramidale. Vindecarea după convalescenţă  este lungă şi cu astenie marcată. Persoanele peste 50 de ani sunt cele care prezintă risc pentru boală şi complicaţii, iar decesele apar la cei care au trecut de vârsta de 70 de ani. Cazurile la copii sunt rare, dar şi aceştia trebuie să fie protejaţi de înţepăturile de ţânţari.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro